BURSELE DIN LUME Revine optimismul pe bursele europene şi americane

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 10 octombrie 2019

Revine optimismul pe bursele europene şi americane

Bursele europene au urcat ieri, după ce Bloomberg a informat că autorităţile din China încă sunt deschise să negocieze un acord comercial parţial cu SUA.

Euronext Paris

- Acţiunile constructorului auto francez Renault SA au crescut cu 1%, la 50,92 euro la ora 15.22. Societatea vrea să ţină pasul cu rivalii săi, în încercarea de a profita de creşterea cererii pentru automobile electrice în Europa, prin lansarea de noi modele, posibil cu ajutorul partenerului japonez Niss-an Motor Co., potrivit Boomberg.

- Indicele CAC 40 s-a apreciat cu 0,7% la ora 15.23, ajungând la 5.495,51 puncte.

Borsa Italiana

- Acţiunile Telecom Italia SpA au consemnat un plus de 2,6%, la 0,52 euro. Compania italiană de telefonie vrea să separe cele 23 de centre de date pe care le deţine în Italia, res-pectiv să le listeze în cadrul unei tranzacţii care ar putea valora circa un miliard de euro, anunţă Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

- Indicele FTSE MIB a urcat cu 0,6%, la 21.536,75 puncte la ora 15.41.

Wiener Börse

- Titlurile grupului austriac OMV AG au pierdut 1,4%, atingând 48,56 euro la ora 15.22. OMV a anunţat, ieri, că producţia sa de hidrocarburi a scăzut în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul precedent.

- Indicele ATX a urcat cu 0,002%, la 2.921,98 puncte la ora 15.24.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au deschis în urcare ieri, în baza sectorului tehnologic, impulsionat de speranţele legate de o evoluţie pozitivă a relaţiilor comerciale SUA-China.

- Titlurile societăţii tehnologice International Business Machines Corp. (IBM) s-au apreciat cu 1%, la 139,70 dolari la ora 09.44, iar acţiunile Oracle Corp. au urcat cu 0,3%, la 54,21 dolari.

- La ora 09.46, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,7%, la 26.339,15 puncte, S&P 500 - cu 0,8%, la 2.917,06.

Taiwan Stock Exchange

- Titlurile Taiwan Semiconductor Manufacturing Co., furnizor pentru compania americană Apple Inc., au coborât cu 1,6%, la 282 dolari taiwanezi, cele ale Pegatron Corp. - cu 2%, la 54 de dolari taiwanezi. Evoluţia negativă s-a produs înainte să apară informaţiile legate de discuţiile SUA-China.

- Acţiunile Foxconn International Holdings Ltd., companie care asamblează iPhone, au consemnat un declin de 2,3%, la 63 de dolari tai-wanezi.

- Indicele Taiex a coborât cu 1,2%, la 10.889,96.

Tokyo Stock Exchange

- Acţiunile Kansai Electric Power Co. s-au apreciat cu 2,5%, la 1.244 yeni. Preşedinţii Kansai Electric au anunţat că vor demisiona din cauza scandalului de mită care a afectat grupul nipon de utilităţi.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,6%, la 21.456,38.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb