Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au consemnat, ieri, cel mai important declin din ultimele şapte săptămâni, după ce Federal Reserve din SUA a semnalat că va reduce măsurile de stimulare dacă economia americană se îmbunătăţi.
Titlurile PSA "Peugeot Citroen", cel mai mare constructor auto din Franţa, s-au depreciat cu 5,8%, la 6,95 euro, iar cele ale rivalului mai mic "Renault" SA - cu 4,5%, la 59,35 euro.
Acţiunile companiei miniere "Anglo American" Plc au scăzut cu 5,2%, la 1.568 pence, pe fondul temerilor legate de declinul cererii de metale în China.
Titlurile "CaixaBank" SA, a treia mare bancă din Spania, au crescut cu 1%, la 2,76 euro. Banca analizează vânzarea a 10% din "Grupo Financiero Inbursa" SA din Mexic.
La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 2%, la 6.702,69 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,5%, la 3.950,53.
La New York, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, pe fondul unor date sub aşteptări privind producţia industrială a Chinei, respectiv al speculaţiilor privind politica viitoare a Fed. Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană, s-au depreciat cu 1,2%, la 53,02 dolari. Marea Britanie a amendat "JPMorgan" cu 3,08 milioane lire (4,6 milioane dolari) pentru consultanţă necorespunzătoare.
Acţiunile "Pfizer" Inc., cel mai mare producător mondial de medicamente, au scăzut cu 0,4%, la 29,18 dolari. Compania plănuieşte să renunţe la pachetul majoritar pe care îl deţine la "Zoetis" Inc.
La ora 09.52, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 1.636,22 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 15.188,52.
În Asia, acţiunile au coborât ieri, indicii regionali consemnând cel mai puternic declin din septembrie 2011 până în prezent, după scăderea neaşteptată a indicelului privind producţia industrială din China, respectiv după aprecierea yenului japonez.
Titlurile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător mondial de autoturisme, s-au depreciat cu 1,2%, la 6.630 yeni, iar cele ale "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale - cu 3,9%, la 3.735 yeni. Acţiunile "Li & Fung" Ltd., furnizor de jucării şi îmbrăcăminte din Hong Kong pentru "Wal-Mart Stores" Inc. din SUA, au pierdut 4,4%, ajungând la 10,88 dolari HK.
Titlurile "Mitsubishi Estate" Co., cel mai mare dezvoltator imobiliar nipon, au scăzut cu 9,3%, la 2,603 yeni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 7,3%, la 14.483,98 puncte (cel mai mare declin de după cutremurul din 2011), iar Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 2,5%, la 22.669,68.