Bursele din Europa au crescut ieri, după ce SUA au anunţat reducerea inflaţiei, în iunie, până la cel mai redus nivel din ultimii trei ani.
• Euronext Paris
- În acest context, titlurile băncii franceze BNP Paribas SA s-au apreciat cu 0,4%, la 61,85 euro la ora locală 15.16, cele ale Societe Generale SA - cu 0,6%, la 23,23 euro.
- Acţiunile TotalEnergies SE au coborât cu 0,5%, la 62,75 euro la ora 15.17. Creşterea cererii de petrol a continuat tendinţa de încetinire în al doilea trimestru al acestui an, fiind înregistrată o majorare de 710.000 barili pe zi, cea mai mică din perioada de după al doilea trimestru din 2022, a anunţat ieri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).
- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,7%, la 7.625,83 puncte la ora 15.18.
• Deutsche Börse
- Titlurile Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au înregistrat un plus de 1,3%, la 90,68 euro la ora 15.18. BMW a raportat cel mai solid nivel al vânzărilor în rândul principalilor producători germani de maşini premium, şi a fost singurul brand care şi-a majorat semnificativ livrările de vehicule electrice, în condiţiile în care Mercedes-Benz şi Porsche au fost afectate de cererea slabă, conform Reuters.
În primul semestru din 2024, vânzările BMW pe plan global au crescut cu 2,3%, la aproape 1,1 milioane de vehicule.
- Indicele DAX a urcat cu 0,5%, la 18.502,12 puncte la ora 15.19.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au urmat un curs mixt ieri dimineaţă, după publicarea datelor privind inflaţia din SUA.
- Acţiunile Delta Air Lines Inc. s-au depreciat cu 7,8%, la 43,19 dolari la ora locală 09.50. Compania aeriană a lansat estimări privind creşterea vânzărilor trimestriale sub previziunile analiştilor.
- Titlurile Pfizer Inc. au urcat cu 1,4%, la 28,76 dolari la ora 09.52. Compania farmaceutică a anunţat că va continua să dezvolte versiunea pastilei sale de slăbire cu administrare unică/zi, în urma datelor "încurajatoare" dintr-un studiu aflat în stadiu incipient.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 39.796,08 puncte la ora 09.54, S&P 500 - cu 0,05%, la 5.636,73 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile Apple Inc. au pierdut 0,7%, ajungând la 231,32 dolari la ora 09.55. La un preţ de 3.500 de dolari, Apple Vision Pro, o cască cu realitate mixtă ce seamănă cu o pereche de ochelari de schi, nu a reuşit să ajungă la 100.000 de exemplare vândute în cele trei luni care au trecut de la lansarea sa pe piaţa din SUA, în luna februarie, şi în trimestrul actual se prefigurează o scădere cu 75% a vânzărilor pe piaţa din SUA, potrivit firmei de cercetare a pieţei IDC.
- Acţiunile Microsoft Corp. s-au depreciat cu 1%, la 461,83 dolari la ora 09.56. Producătorul de software va renunţa la postul său de observator în consiliul de administraţie al OpenAI, pe fondul supravegherii autorităţilor de reglementare privind inteligenţa artificială generativă în Europa şi SUA, potrivit CNBC.
- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,06%, la 18.637,01 puncte la ora 09.57.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, în aşteptarea cifrelor privind inflaţia din SUA.
- Titlurile companiei nipone de electronice şi semiconductori Tokyo Electron Ltd. s-au apreciat cu 0,6%, la 38.050 yeni, cele ale producătorului de electronice Sony Corp. - cu 3,6%, la 15.380 yeni, după avansul consemnat miercuri de sectorul tehnologic din SUA.
- Acţiunile Kokusai Electric Corp., producător de semiconductori, au crescut cu 2,8%, la 5.550 de yeni. Compania a anunţat recent că va lansa o ofertă secundară de până la 60,4 milioane de acţiuni.
- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 0,9%, la 42.224,02 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile gigantului minier BHP Group Ltd. au crescut cu 0,9%, la 43,56 dolari australieni. Compania îşi va suspenda temporar operaţiunile Nickel West şi proiectul West Musgrave în octombrie, pe fondul scăderii preţurilor metalelor şi al ofertei excesive pe piaţa globală.
- În acelaşi domeniu, acţiunile Rio Tinto Ltd. au urcat cu 0,2%, la 119,62 dolari australieni, cele ale Fortescue Ltd. - cu 1,9%, la 22 de dolari australieni.
- Acţiunile Telstra Group Ltd. au stagnat la 3,82 dolari australieni. Compania de telecomunicaţii a anunţat recent că va majora preţurile pentru anumite servicii.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,9%, la 7.889,60 puncte.