Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi la evoluţia inflaţiei.
• Euronext Amsterdam
- Acţiunile companiei olandeze de asigurări NN Group NV au pierdut 15,4%, ajungând la 30,65 euro ora locală 15.05. Marţi, NN Group a anunţat că ar putea exista consecinţe financiare "substanţiale" pentru companie după ce Curtea de Apel din Haga a decis că aceasta nu a furnizat suficiente informaţii cu privire la costurile unor produse de investiţii vândute în anii 1990 şi 2000. NN Group a precizat că va ataca decizia.
- Titlurile ABN Amro Bank NV au crescut cu 0,3%, la 13,15 euro la ora 15.09. Guvernul Ţărilor de Jos şi-a redus participaţia deţinută la ABN Amro sub 50%, prin vânzarea de certificate de acţiuni, încheind astfel pauza de cinci ani în vânzarea acţiunilor creditorului, potrivit Bloomberg.
- Indicele AEX a urcat cu 0,3%, la 723,53 puncte la ora 15.10.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei auto germane Volkswagen AG au coborât cu 1,5%, la 125,30 euro la ora 15.00. Volkswagen va suspenda producţia de maşini electrice ID.3 şi Cupra Born la fabricile sale germane din Zwickau şi Dresda, în primele două săptămâni din octombrie, din cauza cererii mai slabe, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters.
- Titlurile lanţului de retail Metro AG s-au apreciat cu 0,6%, la 6,48 euro la ora 15.00, deşi un sondaj al institutului GfK arată că încrederea consumatorilor germani va scădea în octombrie, din cauza inflaţiei ridicate.
- Indicele DAX a crescut cu 0,1%, la 15.273,78 puncte la ora 15.15.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au urmat un curs ascendent ieri dimineaţă, pe fondul declinului randamentelor titlurilor de stat.
- Titlurile companiei auto General Motors Co. au urcat cu 0,3%, la 32,36 dolari la ora locală 09.45, cele ale grupului industrial General Electric Co., cu 0,7%, la 110,74 dolari. Departamentul Comerţului din SUA a informat că, în august, comenzile de bunuri de folosinţă îndelungată au crescut în mod neaşteptat.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,04%, la 33.633,43 puncte la ora 09.47, S&P 500 - cu 0,4%, la 4.288,56 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile Amazon.com Inc. au înregistrat un plus de 0,9%, la 127,12 dolari la ora 09.48, deşi Comisia Federală pentru Comerţ din SUA a intentat marţi un proces antitrust mult aşteptat împotriva Amazon.com, acuzând retailerul online de prejudiciu adus consumatorilor prin preţurile mari, conform Reuters.
- Titlurile Microsoft Corp. au urcat cu 0,4%, la 313,38 dolari la ora 09.48. Cel mai mare producător de software din lume a lansat cel mai nou update major pentru sistemul de operare Windows 11, care include un număr semnificativ de noutăţi.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,4%, la 13.121,37 puncte la ora 09.50.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, după publicarea unor date privind economia Chinei şi cea a Australiei.
- În contextul dat, acţiunile companiei auto nipone Honda Motor Co. au crescut cu 0,3%, la 5.256 yeni, cele ale Toyota Motor Corp. - cu 1,2%, la 2.748 yeni.
- Titlurile Nissan Motor Co. s-au depreciat cu 0,8%, la 673 yeni. Producătorul auto a anunţat, săptămâna aceasta, că toate modelele noi pe care le va lansa în Europa vor fi complet electrice şi şi-a reafirmat obiectivul ca până în 2030 să ajungă să vândă pe continent doar vehicule electrice, potrivit CNBC.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,2%, la 32.371,90 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei miniere BHP Group Ltd. au urcat cu 0,4%, la 43,49 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 0,1%, la 111,05 dolari australieni. Conform datelor oficiale publicate ieri, inflaţia de bază din Australia a fost de 5,5% în august, faţă de 5,8% în iulie.
- Titlurile Northern Star Resources Ltd., producător de aur, au coborât cu 2,4%, la 10,47 dolari australieni, acţiunile Evolution Mining Ltd. - cu 3,5%, la 3,33 dolari australieni, cele ale Newcrest Mining Ltd. - cu 2,1%, la 25,72 dolari australieni, odată cu declinul preţului metalului galben. Pe acelaşi segment, acţiunile Bellevue Gold Ltd. au înregistrat un minus de 2,5%, la 1,38 dolari australieni.
- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,1%, la 7.030,30 puncte.