BURSELE LUMII Niveluri record pe pieţele europene şi americane

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 19 aprilie 2021

Niveluri record pe pieţele europene şi americane

Bursele din Europa au crescut vineri, atingând un nou record maxim, în baza speranţelor de redresare economică, alimentate de unele date privind China şi SUA.

Deutsche Börse

- Acţiunile grupului auto german Daimler AG au urcat cu 2,7%, la 77,39 euro. Compania a anunţat că rezultatele sale preliminare din primul trimestru din 2021 sunt mult peste estimările pieţei, datorită preţului mai ridicat al vehiculelor şi cererii solide pentru maşinile Mercedes-Benz, în special în China.

- În acelaşi domeniu, titlurile Bayerische Motoren Werke AG (BMW) s-au apreciat cu 1%, la 88,38 euro, cele ale Volkswagen AG - cu 3,6%, la 296,80 euro.

- Indicele DAX a crescut cu 1,3%, la 15.459,75 puncte.

Euronext Paris

- Titlurile companiei farmaceutice Sanofi SA au câştigat 0,5%, ajungând la 85,01 euro. Uniunea Europeană ar putea să renunţe, anul viitor, la vaccinurile AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson împotriva Covid-19, şi să se axeze asupra vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna, potrivit ministrului francez al Industriei, Agnes Pannier-Runacher. Vaccinuri noi ar putea fi produse de către Sanofi şi Novavax.

- Acţiunile producătorului auto Stellantis au înregistrat un plus de 1,5%, la 15,24 euro. Compania, înfiinţată la începutul acestui an prin fuziunea Peugeot - Fiat Chrysler, a anunţat joi că, în 2025, va oferi versiuni electrice pentru aproape toată gama sa de modele din Europa, în condiţiile în care industria auto se confruntă cu presiuni din partea organismelor de reglementare din Europa şi China pentru a accelara tranziţia la automobile fără emisii poluante.

- Titlurile producătorului de cosmetice L'Oreal SA au coborât cu 1,8%, la 336,55 euro, din cauza rezultatelor dezamăgitoare anunţate de divizia sa de produse de consum.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,9%, la 6.287,07 puncte.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au crescut vineri, până la niveluri record, datorită rezultatelor financiare anunţate de unele companii.

- Acţiunile băncii PNC Financial Services Group Inc. s-au apreciat cu 2,3%, la 178,86 dolari, cele ale Ally Financial Inc. - cu 0,06%, la 47,71 dolari, datorită raportărilor financiare care au depăşit aşteptările.

- Tot pe piaţa serviciilor financiare, titlurile Goldman Sachs Group Inc. au urcat cu 1,2%, la 342,31 dolari, cele ale Bank of America Corp. - cu 1%, la 39,15 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 34.200,67 puncte, S&P 500 - cu 0,4%, la 4.185,47.

Nasdaq

- Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au crescut cu 0,1%, la 739,78 dolari. Administratorul de active ARK a vândut 134.541 de titluri Tesla.

- Titlurile Novavax Inc. s-au apreciat cu 12,5%, la 227,35 dolari, cele ale Moderna Inc. - cu 6,8%, la 170,81 dolari, după ce ministrului francez al Industriei, Agnes Pannier-Runacher, a declarat că UE ar putea să renunţe, anul viitor, la vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson împotriva Covid-19.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,1%, la 14.052,34 puncte.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut vineri, în baza unor date pozitive privind economiile din SUA şi China.

- Titlurile Renesas Electronics Ltd., producător japonez de semiconductori, au urcat cu 2,5%, la 1.280 yeni, cele ale Tokyo Electron Ltd. - cu 0,4%, la 49.120 yeni, după ce Taiwan Semiconductor Manufacturing, furnizor pentru gigantul american Apple Inc., a raportat creşterea cu 19,4% a profitului său în primul trimestru din 2021, în baza cererii solide de cipuri.

- Tot pe segmentul tehnologic, acţiunile Advantest Corp. au crescut cu 0,4%, la 10.530 yeni.

- Acţiunule Toshiba Corp. au coborât cu 6%, la 4.600 yeni, după apariţia unor informaţii conform cărora conglomeratul are în plan să respingă oferta de preluare primită de la fondul de private equity CVC Capital Partners.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,1%, la 29.683,37 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile gigantului minier BHP Group Ltd. au urcat cu 0,5%, la 47,57 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Ltd. - cu 1%, la 118,88 dolari australieni, pe fondul avansului preţului minereului de fier.

- Titlurile companiei petroliere Woodside Petroleum Ltd. au consemnat un minus de 1,2%, la 24,07 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - de 0,4%, la 7,15 dolari australieni, ca urmare a declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a apreciat cu 0,5%, la 7.058,60 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb