BURSELE LUMII Pieţele europene, impulsionate de raportările companiilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 29 aprilie 2022

Pieţele europene, impulsionate de raportările companiilor

Bursele din Europa au crescut ieri, în baza rezultatelor financiare anunţate de unele companii din regiune.

London Stock Exchange

- Titlurile Barclays Plc au urcat cu 4,3%, la 148,04 pence la ora locală 14.40, după ce banca a raportat câştiguri trimestriale peste aşteptări.

- În acelaşi domeniu, acţiunile Standard Chartered Plc s-au apreciat cu 13,8%, la 546 pence la ora 14.41, de asemenea ca urmare a raportării de rezultate peste aşteptări.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,1%, la 7.509,78 puncte la ora 14.43.

Euronext Paris

- Acţiunile grupului auto franco-italo-american Stellantis NV au câştigat 2%, ajungând la 12,90 euro la ora 15.29. Serbia şi Stellantis au semnat ieri un acord cu o valoare de 190 de milioane de euro pentru producţia unui model de automobil electric la uzina Fiat de la Kragujevac.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,8%, la 6.497,27 puncte la ora 15.30.

Deutsche Börse

- Acţiunile Delivery Hero SE, serviciu online german de livrare de alimente, au înregistrat un plus de 4,1%, la 31,12 euro la ora 15.31. Compania a informat că este în grafic pentru înregistrarea unui profit de bază ajustat la divizia de livrare a alimentelor, în acest an fiscal.

- Titlurile HelloFresh SE, furnizor de kit-uri de masă, au urcat cu 7,4%, la 39,20 euro la ora 15.34, pe fondul rezultatelor financiare solide anunţate.

- Indicele DAX a crescut cu 1,2%, la 13.955,20 puncte la ora 15.35.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut în prima parte a zilei de ieri, deşi administraţia de la Washington a informat că economia SUA a înregistrat o scădere neaşteptată în primul trimestru. PIB-ul american s-a contractat cu 1,4% în ritm anual, în primele trei luni, arată o estimare preliminară publicată de Departamentul Comerţului, după o creştere de 6,9% în ultimele trei luni ale anului trecut.

- Titlurile Ford Motor Co. au scăzut cu 5,4%, la 13,98 dolari la ora locală 10.12, deşi compania auto a raportat câştiguri trimestriale uşor peste estimări. În primul trimestru din 2022, profitul ajustat pe acţiune al Ford s-a situat la 0,38 dolari, în timp ce analiştii aşteptau 0,36 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,2%, la 33.352,46 puncte la ora 10.13, S&P 500 - cu 0,6%, la 4.207,52 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Meta Platforms Inc., compania care deţine reţeaua de socializare Facebook, au crescut cu 12,2%, la 196,27 dolari la ora 10.15. Meta a adăugat mai mulţi utilizatori decât previziona în primul trimestru din 2022, atenuând temerile că Facebook pierde teren după ce o nouă generaţie a migrat spre site-uri precum TikTok.

- Acţiunile Alphabet Inc., deţinătorul Google, s-au apreciat cu 0,9%, la 2.307,02 dolari la ora 10.15, deşi un tribunal din Rusia a amendat Google cu 3 milioane de ruble (circa 39.000 de euro) pentru refuzul de a înlătura un conţinut interzis de pe platforma sa video YouTube.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,3%, la 12.546,89 puncte la ora 10.16.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut uşor ieri, după ce Banca Japoniei a decis să îşi menţină politica monetară ultrarelaxată.

- În contextul dat, titlurile grupului bancar nipon Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. s-au apreciat cu 2,4%, la 754 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. - cu 2,2%, la 3.915 yeni.

- Acţiunile producătorului de ţigarete Japan Tobacco Inc. au câştigat 1,7%, ajungând la 2.224 yeni. Compania a anunţat că analizează o posibilă vânzare a operaţiunilor sale din Rusia, JT International Russia, după ce luna trecută şi-a suspendat investiţiile şi activităţile de marketing în această ţară, ca răspuns la invadarea Ucrainei.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 1,8%, la 26.847,90 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei miniere Fortescue Metals Group Ltd. au câştigat 8,1%, ajungând la 21,73 dolari australieni, ca urmare a avansului preţului miniereului de fier şi al metalelor de bază. În plus, societatea şi-a modificat în urcare previziunile pentru întregul an privind livrările sale de minereu de fier.

- Pe acelaşi segment, acţiunile Rio Tinto Group Ltd. au crescut cu 3,5%, la 112,80 dolari australieni, cele ale BHP Group Ltd. - cu 4,4%, la 48,02 dolari australieni.

- Titlurile producătorului de aur Newcrest Mining Ltd. s-au depreciat cu 1%, la 26,72 dolari australieni, chiar dacă societatea a raportat creşterea cu 10% a producţiei sale în cel de-al treilea trimestru fiscal. Declinul a fost generat de scăderea preţului aurului.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,3%, la 7.356,90 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb