BURSELE LUMII Pieţele europene scad din cauza conflictului SUA-China

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 28 august 2020

Pieţele europene scad din cauza conflictului SUA-China

Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii fiind atenţi la tensiunile dintre SUA şi China. În ziua precedentă, Statele Unite ale Americii au anunţat sancţiuni care vizează oficialităţi şi companii chineze acuzate că au contribuit la "militarizarea" Mării Chinei de Sud.

Euronext Paris

- În situaţia dată, acţiunile companiei auto franceze Peugeot SA au coborât cu 0,4%, la 14,88 euro la ora 16.00.

- Titlurile grupului francez de distribuţie Carrefour SA au urcat cu 0,2%, la 13,50 euro la ora 16.00. Compania a încheiat un acord pentru a prelua 172 de magazine marca Supersol din Spania, o tranzacţie în valoare de 78 de milioane de euro care consolidează poziţia a doua ocupată de Carrefour pe piaţa din această ţară.

- Acţiunile Bouygues SA au crescut cu 3%, la 34,51 euro la ora 16.01. Grupul industrial a raportat pierderi nete pentru primele şase luni din anul curent, însă a informat că va avea o profitabilitate semnificativă în cea de-a doua jumătate a lui 2020.

- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,1%, la 5.042,78 puncte la ora 16.03.

Deutsche Börse

- Acţiunile grupului german de livrare a mâncării Delivery Hero SE au pierdut 3,8%, ajungând la 91,66 euro la ora 16.04, după ce acesta a informat că preia magazinul alimentar online InstaShop.

- Indicele DAX a consemnat un declin de 0,2%, la 13.161,66 puncte la ora 16.04.

London Stock Exchange

- Acţiunile Hays Plc s-au depreciat cu 1,6%, la 115,50 pence la ora 15.19. Compania de recrutare a personalului a raportat profituri în scădere pentru primul semestru din anul curent.

- Titlurile companiei aeriene low-cost Wizz Air Holdings Pls au urcat cu 1,4%, la 3.804 pence la ora 15.21, cele ale rivalei Ryanair Holdings Plc - cu 1,8%, la 12,62 euro. Cei doi transportatori aerieni analizează posibilitatea extinderii flotelor lor.

- Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,1%, la 6.039,79 puncte la ora 15.23.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut ieri, în deschidere, în condiţiile în care preşedintele băncii centrale a SUA (Federal Reserve - Fed), Jerome Powell, a dezvăluit o nouă strategie agresivă, menită să redreseze piaţa muncii.

- În acest context, titlurile JPMorgan Chase & Co., cel mai mare grup bancar american, au înregistrat un avans de 2,9%, la 101,96 dolari la ora locală 09.55, cele ale Bank of America Corp. - de 2,2%, la 26,10 dolari.

- Tot în sectorul bancar, acţiunile Citigroup Inc. au câştigat 2,1%, atingând 51,89 dolari la ora 09.57.

- Acţiunile Dollar General Corp. s-au depreciat cu 1%, la 202,29 dolari la ora 09.59, deşi lanţul de magazine cu discount a raportat profituri peste aşteptări.

- La ora 10.01, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,9%, la 28.586,62 puncte, S&P 500 - cu 0,4%, la 3.492,19.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au avut o evoluţie mixtă ieri, în contextul în care China a lansat două rachete balistice în Marea Chinei de Sud, drept avertizare la adresa Statelor Unite, întrucât tensiunile dintre cele două mari economii ale lumii escaladează.

- Acţiunile producătorului japonez de autoturisme Toyota Motor Corp. s-au depreciat cu 0,7%, la 7.073 yeni, cele ale rivalului Nissan Motor Co. - cu 2,2%, la 422 yeni, ca urmare a creşterii monedei nipone faţă de dolar.

- În acelaşi sector, titlurile Honda Motor Co. au scăzut cu 0,7%, la 2.692 yeni, cele ale Isuzu Motors Ltd. - cu 1,3%, la 998 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,4%, la 23.208,86 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile lanţului australian de supermarketuri Woolworths Group Ltd. au consemnat un avans 2,8%, la 40,38 dolari australieni, după ce acesta a raportat creşterea vânzărilor sale anuale.

- Titlurile producătorului de aur Evolution Mining Ltd. au urcat cu 1,8%, la 5,60 dolari australieni, cele ale Newcrest Mining Ltd. - cu 1,6%, la 32,16 dolari australieni, în condiţiile în care preţul metalului galben a ajuns la cel mai ridicat nivel al ultimei săptămâni.

- Tot pe segmentul companiilor miniere care extrag aur, acţiunile Northern Star Resources Ltd. au câştigat 2,7%, ajungând la 13,71 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a apreciat cu 0,2%, la 6.126,20 puncte.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Iar piețele nord-americane cresc din cauza conflictului USA-China :).

    Cred că termenul scad ar trebui interzis pe bursă! In următorii patru ani cel puțin,cât Trump este acolo!

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb