Bursele din Europa au crescut ieri, investitorii fiind atenţi la evoluţia datelor economice care privesc regiunea.
• London Stock Exchange
- Titlurile grupului petrolier britanic BP Plc au urcat cu 2,9%, la 402,94 pence la ora locală 15.91, cele ale companiei anglo-olandeze de profil Royal Dutch Shell Plc - cu 3,8%, la 2.193 pence. Consumul global de energie a crescut cu 5,8% în 2021, depăşind cu 1,3% nivelul de dinaintea pandemiei, pe măsură ce economiile şi-au reluat activitatea, iar, în paralel, creşterea solidă a energiilor regenerabile a redus utilizarea combustibililor fosili, potrivit unui raport anual publicat ieri de BP.
- Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,3%, la 7.351,80 puncte la ora 15.21.
• Euronext Paris
- Acţiunile producătorului francez de anvelope Michelin Group au câştigat 0,9%, atingând 26,68 euro la ora 16.06. Compania a anunţat că va ceda, "până la finele acestui an", operaţiunile din Rusia către echipa de conducere locală.
- Titlurile grupului de utilităţi Engie SA au urcat cu 1,6%, la 11,55 euro la ora 16.07, cele ale Electricite de France SA (EDF) - cu 4,8%, la 8,16 euro.Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au convenit luni asupra reglementărilor privind economisirea energiei şi promovarea regenerabilelor, ca parte a măsurilor propuse de Bruxelles pentru combaterea schimbărilor climatice.
- Acţiunile producătorului auto Renault SA au consemnat un plus de 3,2%, la 26,08 euro la ora 16.08. Renault se aliază cu Atos SE, grup de servicii IT, pentru a colecta şi analiza datele, într-o "colaborare strategică" ce va ajuta la reducerea costurilor. Titlurile Atos s-au apreciat cu 3,8%, la 14,20 euro la ora 16.09.
- Indicele CAC 40 a urcat cu 1,1%, la 6.115,61 puncte la ora 16.09.
• SIX Swiss Exchange
- Acţiunile Credit Suisse Group AG au crescut cu 0,9%, la 5,79 euro la ora 16.13. Credit Suisse şi un fost angajat au fost găsiţi vinovaţi de Curtea Penală Federală din Elveţia pentru că nu au împiedicat spălarea banilor, potrivit CNBC. Atât Credit Suisse, cât şi fostul angajat au negat faptele.
- Indicele SMI s-a depreciat cu 0,5%, la 10.849,37 puncte la ora 16.14.
• New York Stock Exchange
Acţiunile de pe pieţele americane au crescut în majoritate, în prima parte a zilei de ieri, în condiţiile în care China relaxează restricţiile impuse în timpul pandemiei.
- Titlurile grupului bancar JPMorgan Chase & Co. s-au apreciat cu 1,1%, la 117,65 dolari la ora locală 10.48, cele ale Wells Fargo & Co. - cu 2,3%, la 41,16 dolari. JPMorgan a decis să-şi menţină dividendul, iar Wells Fargo - să îl majoreze.
- Acţiunile producătorului de articole sportive Nike Inc. au scăzut cu 4,3%, la 105,75 dolari la ora 10.51, după ce compania a prognozat o creştere slabă a vânzărilor sale în perioada următoare.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 31.495,67 puncte la ora 10.52, S&P 500 a scăzut cu 0,1%, la 3.895,66 puncte.
• Nasdaq
- Titlurile Kezar Life Sciences Inc. au înregistrat un plus de 71,3%, la 9,90 dolari la ora 10.54, după ce compania de biotehnologie a anunţat rezultate foarte bune pentru studiul clinic de fază 2 a produsului zetomipzomib.
- Acţiunile Sutro Biopharma Inc. s-au apreciat cu 16%, la 5,02 dolari la ora 10.57. Compania de biotehnologie şi Astellas Pharma Inc. din Japonia au anunţat o colaborare strategică.
- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,6%, la 11.458,30 puncte la ora 10.59.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, în contextul creşterii preţului petrolului şi a randamentului titlurilor de trezorerie americane.
- Titlurile constructorului auto japonez Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 3,1%, la 566 yeni. Compania a respins o propunere venită de la un acţionar, care ar fi condus la dezvăluirea unui acord vechi de mai multe decenii cu grupul auto francez Renault SA, potrivit Reuters.
- Acţiunile Tokyo Electric Power Co. au urcat cu 7,2%, la 550 de yeni, pe fondul unui val de căldură din capitala japoneză, care va pune presiune pe aprovizionarea cu energie.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,7%, la 27.049,47 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei minere BHP Group Ltd. s-au apreciat cu 4,3%, la 42,98 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 3%, la 106,92 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiilor minereului de fier. În acelaşi domeniu, acţiunile Fortescue Metals Group Ltd. au urcat cu 3,8%, la 18,56 dolari australieni.
- Acţiunile Tassal Group Ltd., furnizor de fructe de mare, au câştigat 16,1%, ajungând la 4,61 dolari australieni, după ce a respins o ofertă îmbunătăţită de preluare în sumă de 721 de milioane de dolari de la societatea canadiană Cooke.
- Titlurile companiei petroliere Woodside Energy Group Ltd. au înregistrat un avans de 4,3%, la 32,68 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - de 2,7%, la 7,58 dolari australieni, după creşterea preţurilor petrolului.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,9%, la 6.763,60 puncte.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2022, 06:11)
Totul a crescut, dar bazat pe ce? A aparut o noa sursa de energie, a aparut tehnologie revolutionara, oamenii au dobandit superi puteri si consuma mai putina energie, mancare sau nu mai au nevoie de locuinta, traiesc sub cerul liber?