BVB Acţiunile din industria petrolului au fost cele mai căutate de investitori

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 aprilie 2004

Şedinţa bursieră de vineri a fost caracterizată prin creşterea cursurilor la majoritatea titlurilor cotate, fapt reflectat şi de aprecierea indicilor bursieri. BET-C a atins vineri un nou maxim istoric, de 1995,24 puncte. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 92,7 miliarde de lei, puţin sub nivelul înregis-trat joi.

Nivelul ridicat s-a datorat şi realizării unei tranzacţii speciale cu un pachet de 1,5 milioane acţiuni "Policolor" Bucureşti (PCL), în valoare de 9,1 miliarde de lei. Preţul transferului a fost de 6.100 lei/acţiune, sub cursul minim înregistrat vineri de titlurile PCL.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Acţiunile RRC au fost intens tranzacţionate pe parcursul şedinţei bursiere de vineri, valoarea totală a transferurilor înregistrînd însă o scădere faţă de nivelul din sesiunea precedentă.

Preţul de deschidere s-a men-ţinut în prima oră de tranzacţionare la 730 lei/acţiune, după care a scăzut la minimul zilei (720 de lei/acţiune), pe fondul unor ordine mari de vînzare. Spre sfîrşitul şedinţei au fost efectuate cîteva tranzacţii la pre-ţul maxim al zilei (740 lei/ac-ţiune) după care cursul a revenit la nivelul de la deschiderea sesiunii.

SNP "Petrom" Bucureşti

Cursul acţiunilor SNP s-a înscris pe un trend ascendent, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Au fost tranzacţionate peste 10 milioane de acţiuni, în valoare de 25,1 miliarde de lei. Ultima tranzacţie a fost realizată la cursul de 2.500 lei/acţiune, în creştere cu 2% comparativ cu sesiunea precedentă. Pe parcursul şedinţei, un investitor a lansat un ordin de cumpărare pentru 1,5 milioane de acţiuni, la preţul de 2.450 lei/acţiune. La acest preţ au fost efectuate două tranzacţii cu pachete mari de acţiuni (cîte 700.000 fie-care).

Cursurile titlurilor RRC şi SNP au atins vineri noi maxime istorice. Brokerii consideră că interesul ridicat manifestat de investitori pentru aceste două acţiuni se datorează privatizării SNP "Petrom". Ei spun că în scurt timp va avea loc o liberalizare a preţurilor la combustibili pe piaţa autohtonă, ceea ce va influenţa pozitiv rezultatele financiare ale celor două companii.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Preţul acţiunilor BRD a crescut în prima parte a şedinţei bursiere de la 22.800 lei, la 23.000 lei/acţiune, datorită lan-sării unei oferte de cum-pă-rare la acest preţ. La jumătatea sesiunii, trendul s-a inversat, în intervalul 11:30 - 12:00, tranzacţiile fiind efectuate la preţul minim al zilei, 22.600 lei/acţiune. Cursul şi-a revenit în partea a doua a şedinţei cînd un inves-titor a cumpărat 100.000 de ac-ţiuni la preţul de 23.000 lei/ac-ţiune. Ultima tranzacţie a fost efectuată cu un pachet de 500 de acţiuni la preţul de 23.600 lei/acţiune, preţ care reprezintă şi maximul şedinţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb