Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 0,2%, contrar liniei burselor externe, iar unii brokeri cred că unul sau mai mulţi investitori au plasat ordine de vânzare pentru a-şi diminua expunerea pe unele acţiuni înainte de finalul anului.
Piaţa a fost pe scădere încă din primele minute şi majoritatea tranzacţiilor au fost realizate la preţuri sub cele de luni până la finalul zilei, deşi bursele vest-europene au revenit pe creştere.
Brokerii cred că scăderile au fost cauzate de încercarea unuia sau mai multor investitori de a-şi balansa portofoliile, întrucât au fost consemnate corecţii în principal de acţiunile care de regulă sunt printre cele mai lichide din piaţă, precum SIF-urile (între 1,26% şi 4,68%), OMV Petrom (3,4%) şi Banca Transilvania (3,71%).
Un alt indiciu pentru vânzări mai agresive ale unor jucători poate fi numărul de acţiuni tranzacţionate, deşi rulajul a fost realizat prin mai multe tranzacţii cu volume mici de titluri. Astfel, volumul mai mari de acţiuni a fost împărţit în mai multe pachete mai mici, pentru a fi vândute toate titlurile pe care investitorul sau investitorii respectivi au vrut să le cedeze, în condiţiile în care ordinele de cumpărare din piaţă erau pentru volume mici de acţiuni.
"După trecerea < poveştii > cu pragul de deţinere la SIF-uri, s-a văzut o vânzare accentuată a acestor acţiuni, pe volume destul de mari. Este posibilă o forţare a ieşirii de pe SIF-uri, odată cu aprobarea ridicării pragului, favorizată de volumele mai mari. Volumele mari înregistrate şi pe alte acţiuni ne duc cu gândul la unele balansări de portofoliu sau eventual a unei optimizări fiscale. Acest lucru este indicat şi de neconcordanţa între scăderile de la BVB şi creşterile de pe bursele externe", a declarat pentru Gabriel Morariu, broker la BT Securities, citat de Mediafax.
La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cobora cu 0,2%, scăderea fiind limitată de acţiunile BRD, care au urcat chiar în ultimele minute cu 3,77%, deşi până aproape de închidere au fost tranzacţionate la preţuri uşor sub cotaţia de la sfârşitul zilei precedente.
În acelaşi timp, titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,17% sub închiderea de luni.
Totodată, indicele BET-FI, a coborât cu 2,29%, influenţat de acţiunile celor cinci SIF-uri. Indicele include şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au avansat foarte uşor, cu 0,14%.
"Probabil că scăderile disproporţionate ale acţiunilor SIF-urilor sunt cauzate de abordarea diferită pe care administratorii acestora au adoptat-o faţă de tranzacţia cu Erste Bank. Este posibil ca scăderile titlurilor Petrom şi Banca Transilvania să fie cauzate de reglările pe care fondurile le fac pe final de an", a afirmat Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a încheiat ziua în scădere cu 1,23%.
"Cred că aproximativ acestea vor fi preţurile până la finalul anului, deoarece nu văd motive de creştere sau scădere pentru această scurtă perioadă. Probabil că tranzacţiile vor fi în general pentru optimizări ale portofoliilor pe sfârşit de an", a mai spus brokerul de la BT Securities.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 37,1 milioane lei (8,6 milioane euro), sumă cu 11% peste rulajul de luni, de 33,4 milioane lei (7,7 milioane euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 15,6 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,14%, la 0,425 lei. Cu acţiunile FP a fost realizat şi un deal, de 6,1 milioane lei, la preţul de 0,425 lei.
Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au trecut pe creştere accelerată chiar în ultimele minute, asemenea titlurilor BRD, şi au încheiat ziua în urcare cu 6,01%, la preţul de 30 de lei. În total au fost transferate acţiuni reprezentând 0,72% din capitalul social al BVB, pentru 1,6 milioane lei. Volumul este cu puţin sub cel transferat luni.
Operaţiunile vin în condiţiile în care miercuri este ultima zi în care investitorii mai pot cumpăra acţiuni pentru a participa sau pentru a-şi consolida poziţiile pentru AGA din 9 ianuarie, când ar urma să fie ales un nou Consiliu de Administraţie.
1. Nu dezinformati
(mesaj trimis de Anonim în data de 22.12.2011, 00:37)
Ori nu stiti ce vorbiti ori ati ramas pe stirile de marti.
Astazi miercuri 21 decembrie, FP a atins 0,4325 lei. Nu mai dezinformati oamenii sau mai bine zis nu mai publicati asemenea aberatii