BVB Bursa a scăzut uşor, pe o lichiditate redusă

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 martie 2012

Bursa a scăzut uşor, pe o lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,55%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că valoarea tranzacţiilor cu acţiuni abia a depăşit 15 milioane de lei.

Piaţa a debutat în stagnare, însă după primele minute a trecut pe scădere uşoară, urmând linia burselor europene. Până la închiderea pieţei principale, majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii reduse, în cadrul unor transferuri cu volume mici.

Punctul minim al indicelui general, BET-C, a fost atins în jurul orei 15:30, când piaţa era cu aproape 0,8% sub nivelul de la finalul sesiunii precedente.

"Piaţa a intrat în ultimele şedinţe într-un con de umbră, investitorii devenind reticenţi în a efectua mişcări importante la aceste niveluri de preţ, semn că aceştia au intrat într-o stare de conservare a portofoliilor", a declarat directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Mureşian, citat de Mediafax. Domnia sa a adăugat: "Aceas-tă reacţie este de înţeles după creşterile accelerate înregistrate de majoritatea acţiunilor în primele luni ale anului. De asemenea, este posibil ca la acestă situaţie să fi contribuit şi faptul că randamentele dividendelor sunt în continuare atractive sau încep să crească pe măsură ce preţurile acţiunilor se corectează. Din aceste considerente, investitorii preferă să aştepte desfăşurarea AGA şi posibil trecerea datelor de înregistrare pentru a-şi stabili strategiile pe care le vor adopta şi abia apoi am putea vedea unele mişcări importante în portofolii", La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,49%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,44% sub nivelul de luni.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era cu 0,31% sub nivelul şedinţei precedente.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 0,45%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

"În condiţiile actuale cred că ne putem aştepta, mai degrabă, la o tendinţă de mişcare în lateral a pieţei (creşteri urmate de scăderi şi apoi iar creşteri şi scăderi-n.r.), posibil pe o medie a volumelor asemănătoare celor din aceste zile, dar pe o volatilitate intra-day (oscilaţii în cadrul unei şedinţe -n.r.) puţin mai ridicată. Această volatilitate cred că este normală întrucât volumele din piaţă sunt foarte reduse, iar lipsa unor ordine consistente poate duce la variaţii haotice ale preţurilor acţiunilor în condiţiile în care un investitor de calibru intră pe cumpărare sau vânzare", a mai spus brokerul.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de doar 15,4 milioane lei (3,5 milioane euro), valoare cu 34% mai redusă decât rulajul de luni, de 23,3 milioane lei (5,3 milioane euro).

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 5,4 milioane lei, şi au asigurat 35% din rulajul bursei. Cea mai recentă tranzacţie cu aceste acţiuni a fost realizată la 0,58 lei, preţ cu 0,26% sub ultima cotaţie de luni.

În a cincea zi a ofertei secundare prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Transelectrica (TEL), cotaţia acestor titluri a scăzut cu 1,21%, la 16,3 lei, pe un rulaj de 246.000 de lei. În primele cinci zile ale ofertei, investitorii au subscris doar 5,53% din titlurile scoase la vânzare, la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb