BVB Creşteri pentru indici

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 august 2022

Creşteri pentru indici

Valorea tranzacţiilor se situează la cote de avarie

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în ton cu dinamica pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de acţiuni de la bursa noastră, a avut un avans de 0,74%, la 12.677 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,45%, până la 2.307 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 15,7 milioane de lei, printre cele mai mici din 2022, în condiţiile în care media curentă a anului este de circa 100 milioane de euro.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "După corecţiile de ieri (n.r. alaltăieri), astăzi (n.r. ieri) indicii BVB au înregistrat creşteri medii de 0,75%. BET-FI s-a apreciat cu 0,84% având cea mai bună evoluţie dintre indicii, în timp ce BETAeRO cu, +0,02%, cea mai slabă. Valoarea tranzacţionată a fost de 3,21 milioane de euro, în scădere faţă de ziua precedentă. Revenirea acţiunilor Bănca Transilvania (TLV) la trazancţionare după operaţiunea de consolidare nu a reuşit să anime evoluţia slabă a rulajelor înregistrate în ultima perioada. Emitenţi din BET au avut evoluţii mixte, titlurile Banca Transilvania (TLV) având cea mai bună dinamică, cu +1,65%, în timp ce, pe fondul rezultatelor financiare foarte slabe pentru primul semestru, acţiunile Electrica (EL) s-au corectat cu 1,7%".

În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 4,13 milioane de lei, titlurile FP încheind ziua în creştere cu 0,31%, la 1,956 de lei.

Acţiunile Banca Transilvania au crescut până la preţul de 21,55 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,49 milioane de lei. Titlurile TLV au fost suspendate două zile de la tranzacţionare pentru consolidarea valorii nominale, de la un leu la 10 lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Erste Groupe Bank (EBS), ce au stagnat, la preţul de 115,5 lei, în condiţiile unui rulaj de 0,73 milioane de lei.

Acţiunile Purcari Wineries (WINE) s-au depreciat cu 0,53%, până la preţul de 9,4 lei, pe fondul unor schimburi de 0,66 milioane de lei.

Prin piaţa "deals" a avut loc niciun schimb cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5), în valoare de 0,98 milioane de lei, tranzacţia fiind realizată la preţul unitar de 1,96 lei, cu 1,01% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,63%, la 1.888 de puncte, în timp ce indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,74%, până la 974 de puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale bursei noastre, a crescut cu 0,73%, la 1.111 puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Electroargeş" (ELGS): 4,46%

2. "Dafora" (DAFR): +4,17%

3. "Transilvania Investments" (TRANSI): +3,14%

4. "Banca Transilvania" (TLV): +1,65%

5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): +1,60%

Topul celor mai mari scăderi

1. "UCM Reşiţa" (UCM): -14,86%

2. "Carbochim" (CBC): -14,61%

3. "Chimcomplex" (CRC): -8,04%

4. "BRK Financial Group" (BRK): -2,47%

5. "Bittnet System" (BNET): -1,87%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb