BVB Dealuri cu 0,28% din BRD

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 aprilie 2011

Dealuri cu 0,28% din BRD

Tranzacţiile speciale cu 0,28% din acţiunile BRD Groupe Societe Generale au totalizat, ieri, 29,6 milioane lei (7,2 milioane de euro), respectiv 80% din lichiditatea pieţei.

Cele două pachete de acţiuni BRD, care au fost schimbate pe piaţa Deal, cumulând două milioane de titluri, au fost schimbate la un preţ de 14,8 lei, similar cu referinţa.

Fără transferurile speciale cu acţiunile băncile rulajul este de 7,3 milioane lei, cu mult sub valoarea tranzacţiilor de marţi, de 12,6 milioane lei (3,1 milioane euro).

Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,71%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au ridicat indicele BET-NG cu 0,67%.

Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Banat-Crişana (SIF1) au fost suspendate de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA, iar titlurile celorlalte patru societăţi de investiţii financiare (SIF) au menţinut indicele BET-FI aproape de nivelul de referinţă, cu o scădere de doar 0,05%.

Indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, a avansat cu 0,47%.

Pe piaţa Deal au fost tranzacţionate şi acţiunile BVB, care au făcut obiectul unei tranzacţii speciale de 1,6 milioane lei. Cele 39.000 de acţiuni au fost cedate la un preţ de 41,7 lei, cu 0,24% sub referinţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb