Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte scăderi, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în contrast cu aprecierile pieţelor europene, propulaste în principal de acţiunile sectorului de apărare, potrivit CNBC.
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a scăzut cu 0,24%, la 17.639 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,06%, până la 3.322 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 4,37 miliarde de lei, datorită înregistrării în sistemul bursier a ultimei oferte de titluri de stat Fidelis, în valoare de circa 4,3 miliarde lei, în vreme ce schimburile cu acţiuni s-au ridicat la 65 milioane lei.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 15,1 milioane lei, titlurile producătorului de gaze naturale încheind ziua la preţul unitar de 5,9 lei, în scădere cu 1,01%.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au coborât cu 0,17%, la 28,65 lei, în condiţiile unor schimburi de 13,3 milioane lei.
Acţiunile Green Tech International (GREEN) au urcat cu 1,33%, la preţul de 15,2 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,9 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 3,5 milioane lei, acţiunile H2O încheind ziua la preţul unitar de 122,3 lei, în scădere cu 0,49%.
În piaţa "deals" au fost înregistrate două tranzacţii cu acţiuni Digi Communications, în valoare de 12,9 milioane lei, schimburile fiind încheiate la preţul unitar de 66,4 lei, cu 0,6% sub referinţa din piaţa "regular".
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,41%, la 62.925 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,42%, până la 1.282 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,25%, la 877 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Romab" (MCAB): +14,98%
2. "Comcm" (CMCM): +7,83%
3. "Bermas" (BRM): +6,43%
4. "Promateris" (PPL): +4,69%
5. "TeraPlast" (TRP): +3,70%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Sinteza" (STZ): -14,65%
2. "Electrocontact" (ECT) : -11,11%
3. "Electroaparataj" (ELJ): -8,11%
4. "UAMT" (UAM): -6,41%
5. "Condmag" (COMI): -5,88%