Lichiditate de 35,5 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară.
Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat scăderi în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, într-o zi în care valoarea tranzacţionată s-a ridicat la 35,53 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 43,42 milioane de lei.
Luca Nicolae, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie negativă, în linie cu cea a principalelor burse americane. Indicele BET a prezentat o scădere de 0,39% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au înregistrat o variaţie între -0,08% pentru BET-NG şi -0,41% pentru BET-FI. Valoarea totală a tranzacţiilor din piaţa reglementată a fost de 7,26 milioane de euro, sub media zilnică de 9,69 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.
Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Retrasib (RTRA), cu +14,95%, pe fondul tranzacţionării unui volum de doar 264 acţiuni. Următoarea poziţie în topul creşterilor din piaţa reglementată a fost înregistrată de acţiunile OIL Terminal (OIL), cu +13,82%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile companiei Mecanică Fină (MECE), cu -14,38%, având un volum de doar 118 acţiuni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Transgaz (TGN), -1,23%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), a căror cotaţie a scăzut cu 0,78%, la 2,53 lei, pe fondul unui rulaj de 12,7 milioane de lei.
Titlurile Romgaz (SNG) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 33,25 lei, în scădere cu 0,3% faţă de şedinţa anterioră, în condiţiile unei lichidităţi de 5,31 milioane de lei.
Pe poziţia a treia se găsesc acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au cumulat transferuri de 3,61 milioane de lei, cotaţia FP înregistrând o scădere de 0,46%, la 1,075 lei.
Titlurile OMV Petrom (SNP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,411 lei, în creştere cu 0,24%, pe fondul unei valori tranzacţionate de 2,99 milioane de lei.
Prin piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii.
Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 1,78 milioane de lei, a fost derulată cu acţiunile TLV, la preţul unitar de 2,55 lei, similar cu referinţa din piaţa "regular".
A mai fost înregistrat un transfer "deal" cu acţiunile MedLife (M), la preţul de 31,5 lei, cu 1,56% sub referinţă, valoarea tranzacţiei fiind de 0,83 milioane de lei.
Indicele compozit BET Plus a înregistrat o scădere de 0,34%, în timp ce indicele BET-XT, ce înglobează cele mai lichide 25 de titluri de la bursa noastră, a cunoscut o depreciere de 0,37%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a cunoscut un recul de 0,28%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Retrasib" (RTRA): +14,95%
2. "Oil Terminal" (OIL): +13,82%
3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +12,07%
4. "Comcm" (CMCM): +6,38%
5. "Prefab" (PREH): +6,18%
-------------------------------
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Mecanică Fină" (MECE): -14,28%
2. "Napolact"(NAPO): -14,12%
3. "Armătura" (ARM): -12,50%
4. "Ropharma" (RPH): -3,64%
5. "Rompetrol Well Services" (PTR): -2,84%