BVB Gabriel Rotaru, Intercapital Invest:"Aprecierea blue chip-urilor, în contrast cu evoluţia pieţelor externe"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 februarie 2016

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care a fost înregistrată o lichiditate mai mică decât în ziua precedentă, de 28,38 milioane de lei (6,26 milioane de euro).

Gabriel Rotaru, trader în cadrul Intercapital Invest, ne-a declarat: "Pe piaţa internă indicele BET a fost împins uşor pe creştere de principalele blue chip-uri a căror apreciere a fost astăzi (ieri, n.r.) în contrast cu evoluţia pieţelor externe. Creşterea de astăzi (ieri, n.r.) nu a făcut ca acţiunile să se desprindă de intervalele de fluctuaţie care s-au format odată cu revenirile din minimele atinse în luna trecută, însă destul cât să menţină acestă posibilitate de continuare şi în şedinţele următoare".

În ceea ce priveşte evoluţia titlurilor pe Bursă, domnul Rotaru a precizat: "Vedeta zilei a fost Fondul Proprietatea, ale cărei acţiuni închid cu 1,92%, pe un rulaj aproape triplu faţă de media ultimelor trei şedinţe, adică un sfert din valoarea totală a tranzacţiilor de astăzi (ieri, n.r.).(...) Un rulaj asemănător cu al FP s-a consemnat şi pentru Banca Transilvania, care încheie şedinţa bursieră cu o creştere de 1,77%".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,21 milioane de lei. Cotaţia TLV a urcat, ultimul preţ fiind de 2,3 lei/unitate.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) au crescut la 0,744 lei/unitate, în urma unui rulaj de 7 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Romgaz" (SNG) de 4,88 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 23,85 lei/unitate, în apreciere cu 0,63%.

Pe piaţa "deal" a fost consemnată o tranzacţie de 0,57 milioane lei cu titluri "Electrica" (EL), la un preţ de 11,4 lei/acţiune, în scădere cu 0,7% faţă de referinţă.

De asemenea, a fost înregistrat un transferuri cu titluri "SIF Transilvania" (SIF3), de 0,22 milioane de lei, în apreciere cu 1,1%, la preţul de 0,2745 lei/acţiune.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,86%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,89%.Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,79%.Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a sporit cu 0,73%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,46%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb