BVB Indicii continuă pe roşu: BET-FI testează pragul de 22.000 de puncte

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 august 2010

Indicii continuă pe roşu: BET-FI testează pragul de 22.000 de puncte

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de 15,84 de milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni, care au însumat 15,6 milioane lei.

Indicii bursieri au consemnat scăderi puternice, pe fondul pesimis­mului prezent pe toate pieţele de capital europene.

Cea mai mare depreciere, de 3,83%, până la 22.159 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare.

Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate patru milioane de acţiuni, în valoare de 5,48 milioane lei. Cotaţia de referinţă a scăzut cu 3,55%, la 1,36 lei/titlu.

Titlurile "BRD - Groupe Societe Generale" s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 3,12 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 11,7 lei/acţiune şi 11,9 lei/acţiune, cotaţia de referinţă coborând cu 0,84% faţă de marţi.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a marcat o scădere de 1,16%, până la 5.099 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a scăzut cu 1,02%, până la 3.000 de puncte.

Tot în sectorul bancar, preţul acţiunilor Erste Bank (simbol EBS) s-a depreciat la 124 lei, în urma unor tranzacţii de 244.592 lei, în vreme ce titlurile Banca Transilvania (simbol TLV) au pierdut 0,70%, până la 1,41 lei, pe suportul unui rulaj de 0,71 milioane de lei.

Tot ieri, acţiunile "Petrom" Bucureşti (simbol SNP) s-au ieftinit cu 0,31%, până la 0,325 lei, pe fondul unor tranzacţii de 0,37 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb