BVB Indicii încheie săptămâna preponderent în creştere

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 iulie 2020

Indicii încheie săptămâna preponderent în creştere

Tranzacţii de 41 milioane lei, sub media zilnică a anului

Şapte din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în teritoriul pozitiv, într-o cu creşteri în pieţele europene.

BET, ce include cele mai lichide şaptesprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 1,01%, în timp ce BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni de la BVB, a avut un avans de 0,61%.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 41,08 milioane de lei, sub media zilnică a anului de circa 48,77 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii: "În şedinţa de astăzi (n.r. vineri) indicii BVB au înregistrat evoluţii preponderent pozitive. Variaţiile au fost cuprinse între -0,1% pentru indicele BET-NG şi 1,21% în cazul Indicelui BET-FI, ajutat de aprecierea titlurilor Fondului Proprietatea (FP). Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,4 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai lichid emitent cu o valoare tranzacţionată de 10,2 milioane lei. Din indicele BET, remarcăm evoluţia pozitivă a emitentului Fondul Proprietatea care a crescut cu 6,11%. La polul opus, avem doi emitenţi cu scăderi de peste un procent: Alro (ALR) -2,07% şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), -1,02%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, cotaţia instituţiei de credit din Cluj consemnând un declin de 0,24%, la 2,095 lei.

Poziţia a doua în acest clasament a fost ocupată de titlurile Fondul Proprietatea, ce au încheiat ziua bursieră la 1,215 lei/unitate, în condiţiile unei valori a transferurilor de 10,19 milioane lei.

Vineri, Franklin Templeton, administratorul fondului, a anunţat că solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) avizarea unei oferte publice de cumpărare a cel mult 220 milioane de acţiuni FP.

Titlurile BRD - Groupe Societe Generale au încheiat sesiunea de tranzacţionare la preţul de 11,6 lei, pe fondul unei lichidităţi de 7,06 milioane de lei.

Locul al patrulea în topul valorii transferurilor a fost ocupat de acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au angrenat o valoare a tranzacţiilor de 4,8 milioane de lei, cotaţia SNP având un declin de 0,31%, la 0,321 lei.

Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 1,02%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,03%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Fondul Proprietatea" (FP): +6,11%

2. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): 4,61%

3. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +3,90%

4. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,56%

5. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +2,36%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prodplast" (PPL): -13,50%

2. "Bermas" (BRM): -13,38%

3. "Dafora" (DAFR): -8,45%

4. "Erste Group Bank" (EBS): -2,82%

5. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): -2,67%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb