Valoarea transferurilor realizate în prima zi de tranzacţionare a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 16,88 milioane de lei, peste cea din şedinţa anterioară de 12,2 milioane de lei, dar cu mult sub media anului de 41,84 milioane de lei.
În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au notat: "Săptămâna a început cu scăderi pentru toţi indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,26% pentru BET-FI şi -0,56% în cazul BET. Şedinţa de astăzi (n.r. ieri) a fost la fel de apatică precum cea de vineri. Valoarea tranzacţiilor a fost de doar 3,5 milioane de euro, apărută însă în contextul în care 4,27 milioane lei provin din trei schimburi «deal» cu acţiuni Upet Târgovişte (UPET). Din cadrul BET, patru companii au crescut astăzi (n.r, ieri), două au stagnat şi zece au înregistrat scăderi. Cea mai bună performanţă a fost cea a acţiunilor Alro (ALR), +0,9%, în timp ce cea mai mare scădere a fost înregistrată de acţiunile Purcari Wineries (WINE) -1,71%.
Acţiunile Upet Târgovişte sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, compania fiind producătoare de instalaţii şi echipamente pentru foraj.
Tranzacţiile derulate ieri au fost realizate la preţul unitar de 0,426 lei, cu 19,26% sub referinţă, cele 8,98 milioane de acţiuni schimbate reprezentând 75,17% din capitalul companiei.
În piaţa "regular" al Segmentului Principal, topul lichidităţii a fost condus de titlurile Banca Transilvania (TLV), a căror cotaţie a coborât cu 0,85%, la 2,325 lei, pe fondul unei valori tranzacţionate de 2,78 milioane de lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 0,45%, până la preţul unitar de 1,1 lei, valoarea schimburilor cu titlurile Fondului însumând aproape un milion de lei.
Pe poziţia a treia în acest top se găsesc acţiunile Romgaz (SNG), care au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 33,15 lei, în stagnare, pe fondul unei valori transferate de 0,69 milioane de lei.
Titlurile Nuclearelectrica (SNN) au angrenat un rulaj de 0,61 milioane de lei, cotaţia SNN fiind în depreciere cu 0,48%, la 12,36 lei.
Prin piaţa "deal" a Segmentului Principal a fost derulată o tranzacţie cu titlurile FP, la preţul unitar de 1,095 lei, cu 0,9% sub referinţa din piaţa "regular", valoarea schimbului fiind de 2,19 milioane de lei.
Indicele compozit BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la bursa noastră, a cunoscut o depreciere de 0,54%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un recul de 0,31%.
Indicele BET--NG, al sectorului energetic şi utilităţilor, a coborât cu 0,34%, iar indicele BET--XT, a scăzut cu 0,48%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "IAR Braşov" (IARV): +2,52%
2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +2,15%
3. "SIF Transilvania" (SIF3): +1,08%
4. "Comelf" (CMF): +1,01%
5. "Alro" (ALR): +0,90%
-----------------------------------------------------
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Condmag" (COMI): -8,00%
2. "Altur" (ALT): -4,17%
3. "Aages" (AAG): -3,23%
4. "Purcari Wineries" (WINE): -1,71%
5. "OMV Petrom" (SNP): -1,11%