BVB Noile companii din indicii de pieţe emergente ai FTSE, vedetele sesiunii bursiere

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 septembrie 2021

Noile companii din indicii de pieţe emergente ai FTSE, vedetele sesiunii bursiere

Tranzacţii de 144,9 milioane de lei pentru OMV Petrom şi de 28,3 milioane de lei

în cazul TeraPlast Avans de 0,41% pentru BET, care de astăzi va cuprinde nouăsprezece emitenţi

OMV Petrom (SNP) şi TeraPlast (TRP), cele două companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) care de astăzi fac parte din indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell, conform deciziei agenţiei britanice din urmă cu o lună, au fost vedetele sesiunii de tranzacţionare de la finele săptămânii trecute.

Acţiunile OMV Petrom, ce au urcat cu 0,96%, la 0,4745 lei, au cumulat un rulaj de 144,91 milioane de lei, în timp ce pentru titlurile TeraPlast, care s-au apreciat cu 2,79%, până la 1,328 lei, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 28,33 milioane de lei, în ambele cazuri sumele fiind cu mult peste cele obişnuite pentru cele două acţiuni.

Este efectul includerii în indici, în condiţiile în care, fonduri de investiţii cu administrare pasivă (care replică indicii), îşi rebalansează portofoliile pentru a reflecta noua structură a coşurilor de acţiuni. Situaţia este asemănătoare cu cea din urmă cu un an, când piaţa noastră trecea în categoria celor emergente, iar în ultima zi ca piaţă de frontieră, tranzacţiile cu acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au ridicat la 287,8 milioane de lei, enorm faţă de rulajul obişnuit zilnic de sub zece milioane de lei.

Indicii au avut creşteri, în constrast cu dinamica principalelor pieţe europene, care au avut scăderi pe linie. Indicele BET, care de astăzi va avea nouăsprezece companii, a urcat cu 0,41%, la 12.315,77 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,54%, până la 52.075,48 de puncte.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Şedinţă pozitivă pentru indicii BVB la final de săptămână. Variaţiile au fost cuprinse între 0,33% pentru BET-BK şi 1,79% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 43,08 milioane euro, cu mult peste media anului curent. O mare parte din lichiditate a fost generată de tranzacţiile din ultima parte a şedinţei bursiere. Acţiunile OMV Petrom au avut cea mai mare contribuţie la rulajul zilnic, asigurând aproximativ 68% din valoarea tranzacţionată. Din indicele BET, notăm evoluţia pozitivă a titlurilor emitenţilor: Nuclearelectrica (SNN), 4,71%, Electrica (EL), 2,86% şi TeraPlast (TRP), 2.79%. La polul opus, acţiunile a două societăţi au scăzut cu peste 1%: Sphera Franchise Group (SFG), -1,79% şi Banca Transilvania (TLV), -1,3%".

După cele două companii care de acum fac parte din indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell, pe treapta a treia a clasamentului lichidităţii din piaţa regular s-au situat acţiunile Banca Transilvania, a căror valoare a tranzacţiilor s-a ridicat la 8,66 milioane de lei, într-o zi în care titlurile instituţiei de credit din Cluj au scăzut până la 2,66 lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea s-au apreciat cu 0,11%, până la preţul de 1,742 lei, în condiţiile unui rulaj de 7,3 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a avut loc o tranzacţie cu acţiunile SIF Muntenia (SIF4), în valoare de 0,96 milioane de lei, schimbul fiind derulat la preţul de 1,6 lei, cu 2,24% peste referinţă.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,51%, la 1.090,3 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,36%, la 1.838,58 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Romcab" (MCAB): +5,93%

2. "Nuclearelectrica" (SNN): +4,71%

3. "Aerostar" (ARS): +3,90%

4. "Electrica" (EL): +2,86%

5. "TeraPlast" (TRP): +2,79%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Altur" (ALT): -9,84%

2. "Erste Groupe Bank" (EBS): -4,92%

3. "BRK Financial Group" (BRK): -4,27%

4. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -3,70%

5. "Dafora" (DAFR): -3,13%

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Domnule Iacomi, ca sa fie lichiditate demna macar de periferia Europei trebuie sa avem emitenti seriosi.

    Urmariti rezultatele S1 la NRF si vedeti daca intelegeti pe la pag. 11 ce indicatori de Bilant are. Compara aiurea semestre cu date din viitor-"sfarsit 2021,date puse invers pe coloane. 

    De cateva zile nu au pus o Erata. ASF nu se uita la asa ceva(nici la City cu jumatate de piata RCA),e sub valoarea lor.

    De la BVB nu ai ce sa astepti, ei doar fac propaganda cu minunata piata Aero unde se pun raportari gresite(vezi si AG unde cresteri de 5% sunt reprezentate grafic ca fiind de 200-300%) 

    Keep calm the party is over pe aero. Muzica s-a oprit la 2P, MAM, AG, CLAIM, RKOT, FRB, AST, APP, BIOW si lista continua.

    Hai cu indicele pe AERO. 

    1. Era normal sa se sparga petrecerea cand era intretinuta de muzica sunand fals a emitentilor respectivi si a brokerilor care-si nenorocesc clientii

      Cand vorbesti tot timpul despre cucerirea mapamondului,firme deschise pe pietele virgine ca USA iar lumea vede ca nu esti in stare sa faci o raportare simpla corecta,nu poti pune nistte cifre din bilant ce se poate intampla?Fug investitorii cat pot pe usa ramasa intredeschisa. 

      Astia cer tot timpul bani si ii toaca pe fantezii,ca BNET.Nu livreaza niciodata ce promit.Sa deschizi magazine pe banii actionarilor e simplu,e doar cheltuaial.Sa ai vanzarile si marjele mirobolante anuntate cand ai atras banii=se vede ca e de nerealizat.

      Chiar si fara indice,daca se opresc astea cu scaderea la 50% e o realizare,vedem cine se baga si acolo la fantezii. 

      Intra CC in ring, pe 22 septembrie, asa cum scria cineva in comentarii saptamana trecuta.

      Mi'am luat niste popcorn ca sa pot savura picajul. 

    SNPului i s-a urcat vedetismul la cap si a scazut cu 4,32% azi ????

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb