BVB OMV Petrom a asigurat peste două treimi din rulaj

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 noiembrie 2018

OMV Petrom a asigurat peste două treimi din rulaj

Toţi indicii au terminat ziua în creştere

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a ieşit în evidenţă, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, printr-un rulaj de 82,09 milioane de lei, dublu faţă de valoarea medie a acestui an, de circa 41,47 milioane de lei, două treimi din rulaj fiind asigurat de titlurile OMV Petrom (SNP).

În ultima zi bursieră a săptămânii au fost transferate 141,28 milioane de acţiuni SNP, pentru suma de 55,5 milioane de lei, cele mai multe titluri fiind schimbate la preţul de 0,3935 lei/unitate, maximul zilei.

Brokerii de la Prime Transaction au descris şedinţa de tranzacţionare de vineri, astfel: "Toţi indicii au crescut în şedinţa de astăzi (n.r. vineri). Variaţiile au fost cuprinse între +0,51% pentru BET-NG şi +1,33% în cazul BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 17,6 milioane euro, în urma unei tranzacţii cu 116,7 milioane de acţiuni SNP. Aportul total al OMV Petrom (SNP) la lichiditatea zilei a fost de peste 67%. Din cadrul indicelui BET, cea mai mare creştere a fost cea a acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) care au urcat cu 4,55%, recuperând, astfel, corecţia de vineri. Alte creşteri importante au fost la Nuclearelectrica (SNN) +4,36%, Transelectrica (TEL) +3,59% şi Conpet (COTE) +3,49%. La polul opus avem acţiunile Sphera Franchise Group (SFG) cu o scădere de 3,04%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNP, ultima cotaţie a emitentului fiind de 0,39 lei/acţiune, în stagnare la preţul de 0,39 lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile producătorului de gaze Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 35,1 lei/titlu, cu 0,29% peste referinţă, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 5,23 milioane de lei.

Acţiunile instituţiei bancare BRD - Groupe Societe Generale (BRD) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 13,48 lei, în scădere cu 0,59%, pe fondul unei valori transferate de 3,56 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 2,365 lei/titlu, în scădere cu 0,21%, în contextul unui volum de 3,49 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost înregistrată o singură tranzacţie cu titlurile Nuclearelectrica (SNN), pentru suma de 0,25 milioane de lei, la preţul unitar de 8,3 lei, cu 3,36% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece acţiuni de la BVB, a urcat cu 1%, în timp ce indicele extins BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a avut o apreciere de 0,83%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,9%, iar indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a avut o creştere de 1,06%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Armatura" (ARM): +5,83%

2. "Alro" (ALR): +5,78%

3. "Fondul Proprietatea" (FP): +4,55%

4. "Oltchim" (OLT): +4,44%

5. "Nuclearelectrica" (SNN): +4,36%

-----------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -5,41%

2. "Cemacon" (CEON): -3,58%

3. "Amonil" (AMO): -3,45%

4. "Sphera Franchise Group" (SFG): -3,04%

5. "Aages" (AAG): -2,93%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb