Toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de ieri cu creşteri, moderate, aceasta fiind a doua zi bursieră pe plus după şase negative. Rulajul a fost de circa 69,13 milioane de lei, uşor peste media anuală, sprijinit fiind şi de înregistrarea în piaţă a ofertei publice de cumpărare derulată de Artego, care şi-a răscumpărat 841.419 acţiuni ARTE sau 9,39% din companie. Oferta a avut o valoare de 6,53 milioane de lei, achiziţiile fiind efectuate la un preţ de 7,76 lei/unitate.
De asemenea, prin piaţa "deal" au avut loc două transferuri, unul cu titlurile BRD - Groupe Societe Generale şi al doilea cu acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO). Tranzacţia negociată cu 500.000 din acţiunile BRD s-a încheiat la preţul de 12,6 lei/titlu, peste cel din piaţa "regular", în timp ce "deal"-ul cu 5,1% din EFO (29,54 milioane de acţiuni) s-a realizat la preţul de 0,11 lei, în scădere cu 7,17% faţă de referinţă. Cele două tranzacţii au dat 9,55 milioane de lei la rulajul zilei de ieri - 6,3 milioane tranzacţia cu BRD şi 3,25 milioane cea cu EFO.
Produsele structurate tranzacţionate la BVB au avut un aport de 3,07 milioane de lei la lichiditate, iar oferta de obligaţiuni Fidelis a MFP a atras ieri 10,91 milioane de lei.
Tot ieri a fost înregistrat în piaţă plasamentul privat derulat de Agroland, cel mai mare lanţ de magazine din România specializat pe segmentele de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie şi hobby farming. Prin acest plasament privat au fost subscrise 8.565.782 de acţiuni, în valoare de 38,5 milioane de lei (7,9 milioane de euro). Plasamentul, care s-a încheiat anticipat din prima zi, în condiţiile unei suprasubscrieri cu 385% peste valoarea ofertei, a fost intermediat de Tradeville. În urma încheierii cu succes a plasamentului de acţiuni, evaluarea Agroland se situează la 10 milioane de euro.
Indicele reprezentantiv BET a încheiat astfel şedinţa de ieri cu un plus de 0,56%, la 8.986,26 de puncte, sub rezistenţa de la 9.000 de puncte, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), urcat cu doar 0,27%, până la 39.496,37 de puncte.
În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au notat: "O nouă şedinţă cu creşteri pentru indicii locali. Variaţiile au fost cuprinse între 0,27% pentru BET-FI şi 0,57% în cazul indicelui BETPlus. Valoarea tranzacţiilor a fost de 14,1 milioane euro, peste media anului curent. Banca Transilvania (TLV) revine în topul lichidităţii cu o valoare tranzacţionată de 9,12 milioane lei. Din indicele BET, notăm evoluţia pozitivă a emitenţilor: TeraPlast (TRP) +2,47%, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) +2,25% şi Sphera Franchise Group (SFG) +2%. Doar trei societăţi din indice au închis şedinţa în scădere: Alro (ALR) -0,47%, Digi Communications (DIGI) -0,31% şi Conpet (COTE) -0,27%".
Acţiunile TLV au încheiat astfel ziua cu un plus de 0,48%, la preţul de 2,09 lei, cu cel mai ridicat rulaj al zilei de ieri.
Pe poziţia a doua în topul rulajelor s-au situat titlurile producătorului de gaze Romgaz (SNG), care au urcat cu 0,19%, la 26,3 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 6,99 milioane lei.
Titlurile FP s-au apreciat cu 0,76% la preţul de 1,32 lei, într-o zi în care valoarea tranzacţiilor cu acţiunile Fondului a fost de 4,71 milioane de lei.
Acţiunile TeraPlast (TRP) au cumulat de asemenea un rulaj ridicat, de 2,77 milioane de lei, titlurile TRP încheind ziua la preţul de 0,4150 lei, un plus de 2,47%.
De asemenea, BRD a încheiat ziua cu un plus de 0,48%, la 12,52 lei, pe un rulaj de 2,25 milioane de lei.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat ieri cu 0,41%, până la 1.716,64 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Promateris" (PPL): +15,00%
2. "Cos Târgovişte" (COS): +13,91%
3. "SIF Hoteluri" (CAOR): +11,50%
4. "Aerostar" (ARS): +5,00%
5. "Alumil" (ALU): +4,61%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Construcţii Napoca" (NAPO): -14,96%
2. "Prebet" (PREB): -1,62%
3. "Compa" (CMP): -1,43%
4. "Bittnet Systems" (BNET): -1,12%
5. "Biofarm" (BIO): -0,97%