BVB Rulaj de doar 25 de milioane de lei

Vlad Dobrea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 august 2018

Rulaj de doar 25 de milioane de lei

BET-FI singurul indice în creştere

Rulajul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de doar 25,8 milioane de lei (5,57 milioane de euro), cu mult sub valoarea medie zilnică a acestui an, de circa 42 de milioane de lei.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis:

"Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general negativă, în ciuda unei zile de creşteri pe principalele burse vest-europene. Indicele BET a pierdut 0,27% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,28% (ROTX) şi +0,42% (BET-FI). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţă reglementată a fost de 5,57 mil. EUR, mult sub media zilnică de 9,13 mil. euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Oltchim S.A. (OLT) cu +8.77%, pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni care a depăşit media ultimului semestru. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Nuclearelectrica (SNN) a avut cea mai bună evoluţie (+1.81%), în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieţei reglementate au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Petrolexportimport (PEI) cu -14.90%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind peste media ultimelor 6 luni pentru această acţiune. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile MedLife (M, -2.09%), pe fondul unui volum de acţiuni aflat peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

Acţiunile SNG, au înregistrat transferuri în valoare de 7,81 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 32,5 lei, în scădere cu 0,31%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,89 lei/titlu, în apreciere cu 0,91%, valoarea tranzacţionată cu titlurile societăţii petroliere însumând 5,88 milioane de lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,34 lei, în scădere cu 1,06%, pe fondul unei valori transferate de 4,77 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 13,9 lei/titlu, în coborâre cu 1,42%, în contextul unui rulaj de 1,9 milioane de lei.

Nu au fost consemnate tranzacţii de tip "deal" pe piaţa reglementată.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a avut o scădere de 0,27%, iar Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate titluri de la bursa noastră a avut o depreciere de 0,22%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,03%.

Topul celor mai mari creşteri

1." Oltchim " (OLT): +8,77%

2. "Dafora" (DAFR): +2,50%

3. "Casa de Bucovina-Club de Munte" (BCM): +2,19%

4. "Nuclearelectrica" (SNN): +1,81%

5. "Aerostar" (ARS): +1,57%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Petrolexportimport" (PEI): -14,90%

2. "Altur"(ALT): -6,17%

3. "Condmag" (COMI): -5,88%

4. "Compa" (CMP): -3,36%

5. "Amonil" (AMO): -3,13%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb