BVB Scăderi generalizate la Bursă

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 martie 2005

Şedinţa bursieră de ieri a fost caracterizată prin scăderi generalizate ale cotaţiilor bursiere, pe fondul unui interes redus din partea cumpărătorilor, după cum precizează unii brokeri. În aceste condiţii, toţi cei trei indici bursieri au scăzut, cea mai mare depreciere, de 2,32% fiind înregistrată de indicele BET-FI care urmăreşte evoluţia cotaţiilor titlurilor SIF.

Valoarea totală de tranzacţionare a fost de 446 miliarde de lei, în scădere cu circa 82 miliarde de lei faţă de şedinţa anterioară. În cadrul şedinţei de ieri a fost efectuată o tranzacţie cu 237 de obligaţiuni "Raiffeisen Bank", în valoare de 1,26 miliarde de lei. Tranzacţia a fost efectuată la un preţ cu 3% mai mare decît principalul.

l Societatea de servicii de investiţii financiare "Broker" din Cluj Napoca a achiziţionat pe parcursul şedinţei bursiere de ieri un număr de 9,4 milioane de acţiuni, în valoare totală de 10,87 miliarde de lei.

"Banca Transilvania" Cluj Napoca

Cursul acţiunilor TLV s-a înscris pe un trend descres-cător pe parcursul sesiunii bursiere de ieri, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Au fost trans-ferate, per total, 3,15 milioane de acţiuni, în valoare totală de 46,7 miliarde de lei. Din numărul total al titlurilor trans-ferate, un milion au făcut obiectul unei tranzacţii speciale. Aceasta a fost efectuată în prima parte a şedinţei, la preţul de 14.800 lei/titlu.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Acţiunile BRD au înregistrat o lichiditate scăzută pe parcursul sesiunii bursiere de ieri. Astfel, au fost transferate 675.098 de acţiuni BRD, din care 400.000 au făcut obiectul unei tranzacţii speciale. Acesta a fost efectuată în prima parte a sesiunii bursiere, la preţul de 54.500 lei/acţiune. Cursul titlurilor BRD s-a plafonat ieri în jurul nivelului de 55.000 lei. Ultima tranzacţie de ieri a fost efectuată la preţul de 55.000 lei/titlu, acelaşi cu preţul de închidere de vineri. Brokerii sînt de părere că preţul titlurilor BRD a stagnat ieri, în condiţiile în care piaţa a fost caracterizată prin scăderi generalizate, întrucît a scăzut în timp ce trendul general era de creştere.

"Petrom" Bucureşti

Preţul acţiunilor SNP, după ce, în primele minute de tranzacţionare dădea semne de creştere, ajungînd pînă la un maxim de 5.050 lei/acţiune, s-a înscris pe un puternic trend des-cendent. Astfel, ultima tranzacţie a fost efectuată la preţul de 4.900 lei/acţiune, în scădere cu 2% faţă de cursul de închidere de vineri. În prima parte a şedinţei a fost efectuată o tranzacţie specială cu 6 milioane de acţiuni. Această tranzacţie a fost perfectată la preţul de 4.970 lei/acţiune, cu 0,6% mai mic decît cursul la care a fost efectuată tranzacţia specială anterioară.

"Rompetrol Rafinare" Constanţa

Acţiunile RRC au făcut şi ele obiectul unei tranzacţii speciale. În cadrul acesteia au fost transferate 28 milioane de acţiuni, la preţul de 1.150 lei/titlu. Lichiditatea acţiunilor RRC a fost, ca de obicei, foarte ridicată. Numărul total al titlurilor transferate a fost de peste 159 milioane, iar valoarea tranzacţiilor perfectate cu acestea s-a ridicat la 183 miliarde de lei. Cursul a înregistrat o volatilitate ridicată, nivelul minim atins de acesta fiind de 1.130 lei/acţiune iar cel maxim de 1.180 lei/acţiune.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb