BVB Societăţile din sectorul financiar au fost cele mai căutate de investitori

Rodica Orjanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 ianuarie 2004

Investitorii au manifestat în şedinţa bursieră de ieri un interes sporit pentru acţiunile societăţilor din domeniul financiar. Valoarea transferurilor încheiate cu acţiunile celor două bănci au însumat 40,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 54% din totalul Bursei. Şi acţiunile SIF au fost mai lichide în şedinţa bursieră de ieri, valoarea tranzacţiilor raportate cu aces-tea fiind de 28%, în condiţiile în care SIF "Transilvania" a fost suspendată de la tranzacţionare.

Cursul acţiunilor "Mefin" Sinaia a crescut ieri pînă la 50.000 lei/acţiune (cu 8,7%) pe fondul unei cereri în creştere. Brokerii cred că investitorii care au cumpărat ieri acţiunile "Mefin" presupun că societatea ar avea rezultate financiare bune pentru 2003.

"Banca Română pentru Dezvoltare"

Acţiunile BRD au fost ieri cele mai tranzacţionate de la BVB. Valoarea transferurilor realizate cu acestea a însumat 31,7 miliarde de lei, în condiţiile în care cotaţia a crescut pînă la 22.000 lei/acţiune (1,4%). Brokerii au precizat că majorarea preţului acţiunilor BRD a fost determinată de achiziţionarea unui pachet de un milion de acţiuni, direct la cursurile mari cerute de vînzători. Ei cred că un nou investitor mai mare a fost dispus ieri să plătească un preţ mai ridicat pentru un pachet mare de acţiuni BRD. În şedinţa de ieri a fost realizată şi o tranzacţie specială, cu 222.000 de acţiuni BRD, preţul negociat fiind minimul zilei, de 21.700 lei/acţiune.

"Banca Transilvania" Cluj Napoca

În prima parte a şedinţei de ieri, investitorii au vîndut masiv acţiunile TLV, cursul ajungînd la 5.000 lei/acţiune. În partea a două a şedinţei, numărul cum-pă-rătorilor de acţiuni TLV a cres-cut, preţul revenind la 5.150 lei/acţiune. Brokerii au spus că în şedinţele următoare, cursul acţiunilor TLV s-ar putea stabiliza în jur de 5.000 lei/ac-ţiune.

SIF "Moldova" Bacău

Preţul acţiunilor SIF "Moldova" a crescut ieri cu 3,1%, ajun-gînd la un nou maxim istoric, de 3.400 lei/acţiune. Creşterea a fost explicată de brokeri prin interesul ridicat al investitorilor, ca urmare a rezultatelor bune raportate de societate pentru sfîrşitul anului trecut. Majorarea cotaţiei acţiunilor SIF "Moldova" a fost însoţită şi de o lichiditate ridicată, ieri fiind transferate 1,8 milioane de titluri. Pentru şedinţele următoare, brokerii cred că preţul acţiunilor SIF "Moldova" ar putea să mai creas-că, dar tendinţa cotaţiilor nu este bine definită.

"Impact" Bucureşti

Acţiunile "Impact" au fost şi ieri în atenţia investitorilor. Cursul a continuat să crească pe fondul unei lichidităţi ridicate. Cele mai multe tranzacţii au fost realizate la 5.300 lei/acţiune, iar preţul ultimului transfer a fost cu 1% peste cel de vineri. Brokerii susţin că interesul mare al investitorilor pentru ac-ţiunile constructorului bucureştean a fost determinat de anunţul conducerii cu privire la noi majorări ale capitalului social în acest an, baza fiind profitul obţinut în 2003.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb