BVB Start pozitiv de săptămână pentru indici

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 noiembrie 2022

Start pozitiv de săptămână pentru indici

Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul lichidităţii

Indicii Pieţei Reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au început în apreciere săptămâna de tranzacţionare, într-un climat genral pozitiv în pieţele de acţiuni europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a urcat cu 1,01%, la 11.625 de puncte, în vreme ce indicele indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,94%, până la 2.163 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 33,7 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 87 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Toţi indicii pieţei principale au început săptămâna de tranzacţioare cu evoluţii pozitive. Creşterile au fost cuprinse între 0,26% pentru BET-FI şi 1,4% în cazul indicelui BET-NG. BETAeRO a înregistrat o corecţie de 0,1%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,88 milioane euro, în uşoară creştere comparativ cu şedinţa precedentă (...). Din indicele BET, cele mai mari creşteri au avut acţiunile Transelectrica (TEL), 5,41% şi Sphera Franchise Group (SFG), 4,87%, astăzi fiind publicate şi rapoartele cu situaţiile financiare pentru trimestrul al treilea. Titlurile Alro (ALR) au fost singurele cu o corecţie de peste un procent, respectiv o evoluţie de -3,72%, în condiţiile în care compania şi-a raportat rezultatele financiare trimestriale".

În piaţa "regular", topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 7,9 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în creştere cu 1,54%, la preţul de 19,82 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,67%, până la preţul de 0,454 lei, pe fondul unor tranzacţii de 4,5 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au urcat cu 1,88%, la preţul de 13 lei, în condiţiile unui rulaj de 3,6 milioane de lei.

Acţiunile Transelectrica (TEL) s-au apreciat cu 5,41%, la preţul de 19,5 lei, pe fondul unor schimburi de 2,8 milioane de lei.

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,93%, la 1.736 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,92%, până la 1.019 puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Socep" (SOCP): +6,16%

2. "Transelectrica" (TEL): +5,41%

3. "Sphera Franchise Group" (SFG): +4,87%

4. "Promateris" (PPL): +3,33%

5. "Romcab" (MCAB): +3,32%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Dafora" (DAFR): -8,70%

2. "Romcarbon" (ROCE): -4,54%

3. "Bittnet Systems" (BNET): -4,15%

4. "BRK Financial Group" (BRK): -4,15%

5. "Alro" (ALR): -3,72%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb