BVB Ultima zi din ianuarie - o şedinţă de creştere

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 februarie 2006

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a continuat şi în luna ianuarie evoluţia ascendentă atît sub aspectul lichidităţii, cît şi al cotaţiilor, care au atins noi maxime istorice.

Bursa a urcat şi în ianuarie, dar într-un ritm mai lent decît în 2005. Indicele BET a urcat marţi cu 1,01%, iar avansul indicelui BET-C, care evidenţiază trendul general al Bursei, a fost de 1,23%. Ambii indici au atins noi maxime istorice.

Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia cotaţiilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a crescut cu 0,94%, respectiv cu 13,58% faţă de sfîrşitul anului trecut.

Acest indice a consemnat în luna ianuarie a anului 2005 cel mai consistent avans, urcînd cu 35,4%, în timp ce BET şi BET-C au crescut cu 29,3%, respectiv 27,8%.

După şedinţa de tranzacţionare de ieri au fost raportate BVB modificări în structura acţionariatului unor companii. Astfel, QVT Fund deţine 5,6% din acţiunile "Flamingo International", "East Capital Balkan Fund" deţine 5,35% din acţiunile emise de "Impact" Bucureşti.

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate ieri la Bursă a însumat aproximativ 55 de milioane de RON.

Brokerii apreciază că în situaţia titlurilor lichide, respectiv acţiunle blue-chips, mai există potenţial de creştere.

Cele mai tranzacţionate companii în cursul şedinţei bursiere de ieri au fost SIF "Moldova" şi SIF "Oltenia", operaţiunile derulate însumînd 8,9 milioane de lei, respectiv 7,02 milioane de lei.

Valoarea totală a transferurilor perfectate cu cele cinci SIF a fost de 27,6 milioane de lei, respectiv jumătate din rulajul total perfectat ieri la Bursă.

Cu titlurile "Banca Transilvania" s-a efectuat un rulaj de 5,9 milioane de lei, iar cotaţia a urcat cu 2,1%, la 1,49 lei pe acţiune.

După ce luni titlurile BRD au ţinut capul de afiş în sectorul bancar, ieri a fost rîndul titlurilor "Banca Transilvania" să crescă mai mult. Cotaţia a ajuns în prima parte a zilei la maximul de 1,49 RON/acţiune, după care s-a instaurat în piaţă o stare de acumulare la acest nivel de preţ. Acesta a fost şi cursul la finalul şedinţei de tranzacţionare. Cu BRD - Groupe Societe Generale au fost realizate operaţiuni de 4,2 milioane de lei, în condiţiile urcării preţului cu 1,8%, la 17,4 lei pe acţiune.

Cel mai tranzacţionat emitent de la categoria a doua a fost ieri "Rompetrol Rafinare" Constanţa. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate cu titlurile RRC a însumat 3,85 milioane de RON. Brokerii apreciază că preţul titlurilor RRC a oscilat ieri în jurul palierului de 0,12 RON/acţiune, închizînd ziua la nivelul de 0,1180 RON/acţiune, în scădere cu 1,7% faţă de cel anterior.

"Compa" Sibiu

Acţiunile "Compa" Sibiu au înregistrat creşteri de curs în cadrul şedinţei de ieri. Acţiunea Compa a început să crească în partea a doua a zilei, închizînd la maximul de 1,36 RON/acţiune, în creştere cu 6,3% faţă de cel anterior. Lichiditatea titlurilor a fost ridicată, volumul tranzacţionat depăşind 800.000 de acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb