O tranzacţie "deal" cu 1,2 milioane de acţiuni Digi Communications (DIGI), în valoare de 36 milioane de lei, a salvat lichiditatea din ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), într-o zi în care valoarea tuturor schimburilor realizate prin Piaţa Principală a bursei noastre s-a ridicat la 53,83 milioane de lei, peste media zilnică înregistrată de la începutul anului, de 40,65 milioane de lei.
Transferul a fost realizat la un preţ unitar de 30 de lei, cu 1,35% peste referinţa din piaţa "regular" din ziua anterioară.
În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au caracterizat parcursul pieţei din ultima şedinţă bursieră a săptămânii astfel: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii preponderent descendente, BET-BK fiind singurul coş de acţiuni care a închis pe plus. Scăderile au fost minore, cea mai mare depreciere fiind cea a indicelui BET, care a coborât cu 0,19%. Valoarea tranzacţiilor a urcat până la 11,3 milioane euro, însă 66% provine de la o tranzacţie «deal» prin care a fost transferat 1,2% din capitalul social al Digi Communications (DIGI). Din indicele BET, cea mai bună evoluţie a fost tot cea a titlurilor DIGI, care au urcat în piaţa «regular» cu 2,36%. Creşteri de peste un procent au mai avut şi acţiunile Bursa de Valori Bucureşti (BVB) +1,95% şi Nuclearelectrica (SNN) +1,04%. La polul opus avem acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), cu o scădere de 2,91% şi OMV Petrom (SNP) -1,31%".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Romgaz (SNG), valoarea transferurilor cu titlurile producătorului de gaze naturale ridicându-se la 7,29 milioane lei, într-o şedinţă în care cotaţia SNG a urcat cu 0,93%, la 37,95 lei.
Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,38 lei/titlu, în scădere cu 0,21%, pe fondul unui rulaj de 2,62 milioane de lei.
Titlurile Electrica (EL) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 11,05 lei, în scădere cu 0,9%, transferurile cu acţiunile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică ridicându-se la 1,51 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au angrenat un rulaj de 1,25 milioane de lei, ultima cotaţie a fondului închis de investiţii fiind de 1,195 lei, în stagnare.
Indicele compozit BET Plus, al celor mai lichide 40 acţiuni de la BVB a coborât cu 0,19%, în timp ce indicele BET-XT, ce include cele mai tranzacţionate 25 de titluri ale bursei noastre, a scăzut cu 0,15%.
Indicele compozit BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,19%, în timp ce indicele BET-XT, ce cuprinde cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a coborât cu 0,15%.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, s-a depreciat cu 0,02%, în timp ce indicele BET-NG, al sectorului energetic şi al utilităţilor, a scăzut cu 0,07%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,07%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Altur" (ALT): +11,76%
2. "Comcm" (CMCM): +5,38%
3. "Electroputere" (EPT): +4,35%
4. "TMK - Artrom" (ART): +3,66%
5. "Socep" (SOCP): +2,56%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Sphera Franchise Group" (SFG): -2,91%
2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -2,08%
3. "Compa" (CMP): -1,54%
4. "Aages" (AAG): -1,35%
5. "OMV Petrom" (SNP): -1,31%