Campanie promoţională  "Skol îl răsplăteşte pe cel care gândeşte" continuă!

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 5 octombrie 2007

Sub sloganul "Skol îl răsplăteşte pe cel care gândeşte", marca de bere Skol a dezvoltat, începând din 1 august, o campanie promoţională de tip "instant win", prin intermediul căreia consumatorii săi au şansa să caştige 10 premii a câte 10.000 $, precum şi 250.000 premii constând în câte 4 doze de bere Skol de 0.5l. Până pe 31 octombrie, toţi cei care savurează berea Skol pot avea parte de surprize din cele mai plăcute.

Conceptul creativ a urmărit o continuare a campaniei "Încă un rând, încă un gând", plecând de la ideea că "a fi înseamnă a gândi", activitate uşor de realizat alături de prieteni şi berea Skol.

"În dezvoltarea tuturor campaniilor promoţionale pentru marca Skol, ne-am stabilit încă de la început două obiective. Unul care ţine de dorinţa noastră de a răspunde cât mai bine aşteptărilor iubitorilor mărcii, răsplătindu-le fidelitatea prin intermediul promoţiilor pe care le-am lansat de-a lungul timpului şi unul care ţine strict de evoluţia volumului de vânzări al mărcii. Astfel, pentru campania "Skol îl răsplăteşte pe cel care gândeşte", care se desfăşoară pe o perioadă de 3 luni, estimăm o creştere a vânzărilor cu 20-30%" declară Cătălin Ignat, vice-preşedinte marketing URBB&Carlsrom.

La promoţia Skol participă toate sticlele de bere Skol de 0.5 litri RB, Skol PET 2L şi 0.5L care au inscripţionat în interiorul capacului unul dintre mesajele: "BANI" sau "DOZĂ" sau "Încă un rând, încă un gând", iar pe spatele sticlei informaţii referitoare la mecanismul promoţiei. La promoţie participă şi toate dozele de bere Skol de 0.5 litri care au înscrise pe ambalaj informaţii referitoare la campania promoţională. Dozele câştigătoare vor avea inscripţionat sub inelul dozei unul dintre mesajele: "BANI", "DOZĂ" sau "Încă un rând, încă un gând".

Promoţia este dezvoltată împreună cu agenţia Tempo Advertising şi este susţinută prin spoturi TV, radio, presă scrisa, machete presă, precum şi prin materiale la punctele de vânzare: postere, stickerere la magazinele autorizate, broşură promoţie, neck-ringer, poster navetă.

Consumatorul care descoperă în capacul sticlei, PET-ului, sau sub inelul dozei Skol mesajul "BANI", primeşte, după validarea capacului/ inelului câştigător de către departamentul marketing al companiei, contravaloarea în lei a celor 10.000 $, în termen de 2 săptămâni de la data validării premiului câştigat. Premiile în bere nu pot fi preschimbate în contravaloarea lor în bani.

Premiile promoţiei "Skol îl răsplăteşte pe cel care gândeşte", constând în doze de bere, se ridică de la punctul de lucru al organizatorului, aflat în Comuna Pantelimon, Bd. Biruinţei, nr. 89, Ilfov, în termen de două săptămâni de la data validării premiului câştigat, de la reprezentanţele organizatorului din ţară (filiale), de la magazinele autorizate, de la sediile distribuitorilor autorizaţi de URBB şi de la unul dintre magazinele aparţinând benzinăriilor Mol sau Rompetrol.

Informaţii suplimentare cu privire la modalitatea prin care participanţii pot intra în posesia premiului şi orice alte detalii referitoare la promoţie se pot obţine de la numărul de telefon al campaniei - "infoline" 021/205 50 99 (de luni până vineri, între orele 09:00 si 17:00), direct la sediul organizatorului (de luni până vineri, între orele 09:00 şi 17:00) sau pe site-ul www.skolbeer.ro.

Despre marca Skol

În România, marca Skol face parte din portofoliul companiei URBB şi este una dintre cele mai apreciate mărci de bere premium local, având în prezent o notorietate de 97%. De la lansarea din 1999, vânzările de bere Skol în România au crescut de 13 ori în volum.

În prezent, marca de bere Skol deţine o cotă de piaţă de 20% pe segmentul mainstream. În vara anului în curs (perioada iunie - august) vânzările de bere Skol au crescut în volum cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Până la sfârşitul anului 2007, se estimează o creştere a volumul de vânzări de 30%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb