Canada adoptă represalii comerciale împotriva SUA

A.B.
Internaţional / 12 martie

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Guvernul canadian a anunţat represalii comerciale împotriva Statelor Unite, după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a pus în aplicare tarife de 25% la importurile de oţel şi aluminiu, informează EFE.

Începând de joi, Canada va impune tarife de 25% la produse importate din SUA în valoare de 29,8 miliarde de dolari canadieni (20,7 miliarde de dolari americani) , conform anunţului făcut de ministrul de finanţe, Dominic LeBlanc, ministrul de externe, Melanie Joly şi ministrul industriei, Francois-Philippe Champagne.

Marţi, la miezul nopţii, SUA au început să aplice tarife la importurile de oţel şi aluminiu din întreaga lume, taxe care se adaugă altora pe care executivul american le-a iniţiat săptămâna trecută în cazul produselor canadiene care nu sunt prevăzute în tratatul T-MEC.

LeBlanc a declarat într-o conferinţă de presă că represaliile se vor aplica la importuri de oţel din SUA în valoare de 12,6 miliarde de dolari canadieni. Aceste taxe de represalii vor afecta, de asemenea, alte produse în valoare de 14,2 miliarde de dolari canadieni, cum ar fi unelte, computere, echipamente sportive şi produse de ştanţare a fierului.

Noile tarife se adaugă celor pe care Canada le-a aplicat deja de la începutul lunii martie la alte importurile americane în valoare de 30 de miliarde de dolari canadieni, de la băuturi alcoolice şi suc de portocale până la electrocasnice.

În total, Canada impune în prezent tarife de 25% la importuri din SUA a căror valoare este de aproape 60 de miliarde de dolari.

LeBlanc a mai precizat că guvernul canadian 'ar putea impune' mai multe tarife ca răspuns la acţiunile administraţiei Trump.

'Guvernul nostru va continua să lucreze neobosit pentru a convinge administraţia Trump să renunţe complet la aceste tarife, care sunt absolut nejustificate', a adăugat LeBlanc.

La rândul său, şefa diplomaţiei canadiene, Melanie Joly, a spus că 'va fi o luptă zilnică' şi a avertizat că în timpul summitului ministerial al G7 care începe miercuri în oraşul canadian Charlevoix va menţiona războiul comercial în fiecare conversaţie pe care o va avea cu secretarul de stat american, Marco Rubio.

'La fiecare întâlnire, voi ridica problema tarifelor pentru a coordona răspunsul nostru cu europenii şi pentru a pune presiune asupra americanilor. Este vorba de mult mai mult decât de economie. Este o chestiune privind viitorul ţării noastre. Suveranitatea şi identitatea canadiene nu sunt negociabile', a adăugat ea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb