Capitalul social al ASITRANS- EUROINS - 36,3 milioane lei

C.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2008

În data de 29 aprilie în cadrul Consiliului de Administraţie s-a luat hotărârea majorării capitalului social al ASITRANS-EUROINS cu 12,1 milioane lei, astfel capitalul social al companiei ajungând la 36,3 milioane lei. La mijlocul anului 2007, în momentul preluării pachetului majoritar de acţiuni de către EUROHOLD, capitalul social al ASITRANS-EUROINS era 12,1 milioane lei. Astfel, în interval de un an capitalul social al companiei s-a triplat, ajungând la aproximativ 10 milioane euro.

"Ţinta noastră este aceea de a accede în top 10 până la sfârşitul anului 2009 şi de a obţine o cotă de piaţă de 4% până în 2012. În acest sens ritmul de creştere a primelor brute subscrise va fi mult peste ritmul de creştere a pieţei. Pentru aceasta acţionarii companiei vor aloca resursele necesare astfel încât macro-parametrii companiei, mă refer aici în special la gradul de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate, să fie păstraţi la un nivel bun", a declarat Bogdan Stan, CEO ASITRANS-EUROINS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb