Ţara noastră a încheiat ieri, în cadrul Conferinţei de Aderare România - Uniunea Europeană, desfăşurată la Luxemburg, negocierile la cinci componente din cadrul capitolului 31 - "Diverse". Potrivit informaţiilor MIE, aceste negocieri au vizat: modalitatea de participare a ţării noastre la Fondul European de Dezvoltare şi la Fondul Cărbunelui şi Oţelului, subscrierea la capitalul Băncii Centrale Europene, amendarea statutului Băncii Europene de Investiţii în vederea aderării României, precum şi confirmarea sumei alocate ţării noastre prin "facilitatea de tranziţie", concepută în vederea acordării de asistenţă destinată creşterii capacităţii administrative, în primul an după aderare la UE.
"Discutarea aspectelor legate de participarea României la alte instituţii europene, cum sînt Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, reprezintă un semnal clar că România a intrat în faza finală a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană", a declarat negociatorul-şef cu UE, Vasile Puşcaş, adăugînd că discuţiile de ieri se înscriu în dinamica generală a negocierilor privind pachetul financiar, care a stat la baza stabilirii cadrului şi condiţiilor financiare şi bugetare în care ţara noastră se va alătura Uniunii. Potrivit spuselor oficialului român, în baza celor agreate cu autorităţile de la Bruxelles, au fost create şi condiţiile avansării în negocierea Capitolului 24 - "Justiţie şi Afaceri Interne".
MIE arată că, în ceea ce priveşte facilitatea de tranziţie, suma acordată României pentru sprijin în construcţia instituţională, în perioada 2004-2006, se va ridica la 52 milioane de euro. Întreaga sumă va fi angajată în primul an al aderării, urmărind îmbunătăţirea procesului de programare bugetară şi majorarea flexibilităţii alocaţiilor bugetare per total.