Carrefour România împlineşte zece ani de la lansarea în ţara noastră şi pentru a marca acest eveniment, clienţii care utilizează cardul Carrefour la cumpărături în reţea beneficiază de 10% discount, în perioada 25-27 iunie 2011, informează un comunicat de presă.
"Timp de zece ani, Carrefour România a luptat permanent cu preţurile astfel încât clienţii să se bucure de cele mai bune oferte. Acum, la Aniversare, vrem să serbăm împreună acest moment fericit aşa că am pregătit şi cadouri. Alături de partenerii noştri de la BRD Finance, oferim un discount dublu pentru cumpărăturile în rate, realizate atât în hipermarketurile, cât şi în supermarketurile Carrefour", a declarat Andreea Mihai, Directorul de marketing al Carrefour România.