Care mai este preţul riscului?

Dobânzile la titlurile de stat pe zece ani au atins minimul ultimilor patru ani în România, plasându-se în jurul bornei de 3%. În SUA, titlurile Trezoriei cu scadenţă la zec ani au dobânzi de 0,9% (după ce, în primăvară, au fost şi 0,6%, pe fondul nesiguranţei indusă de blocarea economiei). Nivelul randamentului a ajuns ridicol pentru un plasament cu o astfel de scadenţă şi de aici şi bulele care se tot umflă pe alte pieţe.

Când dobânzile sunt minuscule, investitorii caută alternative şi aşa avem iar bitcoinul peste 20.000 dolari, avem IPO-uri care se tranzacţionează din prima zi la dublul preţului de închidere (Airbnb), companii tehnologice superumflate etc. Lucrurile nu au stat totuşi aşa mereu. Să ne amintim că în urmă cu 40 de ani, în 1981, dobânzile la titlurile de stat pe zece ani erau în SUA de 15%. Apoi a început o scădere lentă pe fondul calmarii inflaţiei şi s-a ajuns la 5-6% pe parcursul anului 2000. Până în 2007, când se sparge bula subprime, dobânzile stătuseră în plaja 4-5%, dar după acest moment intră Fed în acţiune şi dobânzile se tot diluează până la nivelurile din prezent.

O dobândă foarte redusă, care nu mai oferă niciun câştig real deponentului, împinge spre consum şi spre investiţii speculative, un fenomen care, mai devreme sau mai târziu, se încheie nefericit. Ca să revenim în România, dacă dobânzile la titlurile de stat pe un an sunt la 3,5% şi băncile plătesc 2-3% la depozitele la termen de un an nu înseamnă că un dividend de 4-5% la BVB este excelent. Nu atât randamentul la dividend e mare, ci preţul acţiunilor este exagerat. Dacă un deponent mişcându-se în interiorul plafonului de garantare de 100.000 euro ar putea să facă mai multe depozite la bănci şi să doarmă liniştit sau să dea aceşti bani statului alegându-se în plus cu un randament net (dobânda la tilturile de stat nu se impozitează), un investitor care primeşte 4% randament la dividend nu ştie dacă societatea îşi va păstra profitabilitatea sau dacă bursele din lume nu se vor corecta pe termen mediu astfel încât principalul să-i fie afectat semnificativ peste randamentul la dividend. În zilele noastre însă, percepţia riscului suplimentar ajunge să fie cotată derizoriu din cauza banilor speculativi care nu aşteaptă dividende ci doar închiderea poziţiilor în profit în câteva luni.

Ce ne rămâne de făcut? În primul rând, să ne păstram resursele pentru crizele ciclice care sunt specifice capitalismului. Poţi fi un deponent disciplinat până când o corecţie puternică la bursă îţi indică momentul când ar fi avantajos să fi şi acţionar. Între dobânda de 3% şi un dividend de 4-5% nu e prea mare diferenţa, dar între preţul unei acţiuni apropiat de media mobilă de 200 de zile şi cotaţia după o corecţie de 20-30% este rost de un profit mult mai mare. Dacă pieţele de capital au devenit atât de speculative, cea mai bună decizie este să fim cât mai conservatori şi să ieşim din hibernare doar când oportunităţile sunt evidente. Altfel spus, e mai sigur să nu mai cumperi acţiuni, pentru că ar putea creşte în viitor, ci să iei doar după ce au scăzut mult în prezent.