Carl Icahn a plecat de la petrecerea lui Trump ca să investească 1 miliard de dolari în acţiuni

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 noiembrie 2016

În timp ce Donald Trump sărbătorea victoria surprinzătoare în faţa lui Hillary Clinton şi acţiunile erau în scădere puternică, investitorul miliardar Carl Icahn, susţinător al acestuia, s-a adus acasă să tranzacţioneze.

Icahn, în vârstă de 80 de ani, a plecat de la petrecerea preşedintelui ales Trump în primele ore ale dimineţii de miercuri, pentru a investi în acţiuni circa 1 miliard de dolari, relatează Bloomberg, potrivit news.ro.

"Aş fi vrut să pun la lucru mai mulţi bani, dar n-am putut să folosesc mai mult de 1 miliard de dolari. Dar sunt mulţumit", a spus Icahn.

El a arătat că indicele S&P 500 a fost lichid, incredibil de lichid şi că lumea a înnebunit.

"Noaptea trecută a fost incredibilă, lumea a intrat în panică fără motiv", a adăugat el.

Contractele futures S&P 500 au scăzut cu până la 5% în timpul nopţii de marţi spre miercuri. Pierderile au fost apoi inversate până când bursa de pe Wall Street s-a deschis miercuri, la ora 9:30, iar indicele a avansat cu până la 1,4%.

Icahn, care a sprijinit candidatura lui Trump în septembrie 2015 şi a fost menţionat ca posibil secretar al Trezoreriei, a spus că economia americană nu a scăpat încă de probleme.

Totuşi, alegerea lui Trump "este pozitivă pentru economie, nu negativă", crede investitorul.

Miliardarul a declarat într-un interviu la CNBC că nu este interesat să devină secretarul Trezoreriei SUA în administraţia Trump.

"Nu cred că aş fi persoana potrivită la Washington, nu sunt un om al sistemului. Nu am lucrat în viaţa mea pentru cineva", a explicat el.

Icahn l-a descris anul trecut pe Trump drept singurul candidat care vorbeşte despre probleme din afaceri şi economice majore şi a continuat ulterior să îl sprijine.

După alegeri, Icahn şi-a reiterat apelurile pentru reducerea reglementărilor care au luat-o razna.

Oamenii de afaceri trebuie să simtă că guvernul este de partea lor, pentru a creşte cheltuielile şi productivitatea, a spus investitorul.

El a cerut din nou guvernului să ia măsuri de stimulare fiscală, concentrate în special pe cheltuielile în infrastructură, şi reducerea fiscalităţii, care să încurajeze companiile să repatrieze din profituri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Carl, vrei sa spui c-ai vandut de 1 mld. de maine incepe caderea.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb