"Carrefour" negociază cu autorităţile argentiniene preluarea "Eki"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 mai 2012

Ministrul Muncii din Argentina, Carlos Tomada, s-a întâlnit, la finele săptămânii trecute, cu preşedintele diviziei locale a "Carrefour" SA, Daniel Fernandez, pentru discuţii privind potenţiala preluare a lanţului de supermarketuri "Eki", de către gigantul francez.

Tomada a anunţat că grupul "Carrefour" s-a angajat să investească 57 de milioane de euro în "Eki" şi să redeschidă cele 129 de magazine ale acestui lanţ, la nivel naţional. Lanţul "Eki" se află în faliment.

Oficialii "Carrefour" nu au făcut nicio declaraţie cu privire la eventuala preluare a magazinelor "Eki".

"Carrefour" are aproximativ 200 de magazine în Argentina, reţeaua lanţului francez extinzându-se în ultimii ani.

Luna trecută, "Carrefour" SA, al doilea lanţ retail din lume, a raportat creşterea cu 1,5% a vânzărilor sale în primul trimestru din acest an, în baza cererii din America Latină şi Asia, care a compensat declinul din sudul Europei. Cifra vânzărilor companiei a însumat 22,5 miliarde euro în perioada menţionată, în timp ce analiştii estimau 22,6 miliarde euro. Creşterea din America Latină a fost de 8,6%, iar cea din Asia - de 6,1%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb