Sindicaliştii de la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa reclamă "guvernarea prin ameninţare", susţinând că Guvernul a trimis Consiliului Economic şi Social spre avizare, în regim de urgenţă, un proiect iniţiat de MAI, dând ca termen doar o zi pentru aviz, în condiţiile în care termenu legal este de 10 zile. "Avizele nu se pot acorda fără a lectura măcar proiectul, aşa cum pretinde premierul", transmit sindicaliştii, informează news.ro.
"Consiliul Economic şi Social a primit ieri spre avizare în regim de urgenţă un proiect iniţiat de MAI. Cum documentul a ajuns cu prea puţin timp înainte de şedinţa de plen pentru a fi avizat în condiţii de legalitate (cu trecerea prin comisiile de specialitate), avizul a fost programat pentru a doua zi. Termenul legal de avizare a proiectelor de acte normative este de 10 zile. Cu toate acestea, aşa cum explică preşedintele CES în comunicatul alăturat, instituţia şi-a organizat activitatea astfel încât, având în vedere contextul, să faciliteze adoptarea unor avize în regim de urgenţă. Ca membri ai CES, suntem de părere că, fie şi în regim de urgenţă, avizele nu se pot acorda fără a lectura măcar proiectul, aşa cum pretinde premierul, catalogând ca «obstrucţionare» această condiţie de bun simţ. Solicităm ca Primul ministru să renunţe la acest mod de comportament, care arată îndepărtarea guvernării din România de modelul European, bazat pe dialog social şi dialog civic", transmite Cartel Alfa, joi, într-un comunicat de presă.
În acest context, sindicaliştii reclamă că actualului Executiv "îi lipseşte ABC-ul democraţiei şi capacitatea de a înţelege ce înseamnă dialogul social şi rolul partenerilor sociali" şi consideră că "ameninţarea, atacul şi diversiunea înlocuiesc dialogul, ori de câte ori opinia exprimată este diferită de cea pe care o exprimă si doreşte s-o audă premierul".
Liderii de sindicat îl compară pe primul ministru Florin Cîţu cu "vechii Secretari Generali ai PCR", ei considerând că acesta seamănă "cu un mic dictator pentru care deciziile proprii, independent de prevederile cadrului legal, trebuie să fie citate ca din biblie şi respectate necondiţionat", potrivit news.ro.