Casa Artelor din Sibiu şi-a deschis oficial porţile

F.D.
Miscellanea / 7 mai

Casa Artelor din Sibiu şi-a deschis oficial porţile

Ziua de 7 mai 2024 marchează finalul celor 4 ani de renovări a Casei Artelor din Sibiu şi inaugurarea oficială a acestui spaţiu educaţional şi de cultură, un proiect al Muzeului ASTRA din Sibiu, cu sprijinul partenerilor locali şi internaţionali, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Casa Artelor este primul centru care va reuni învăţarea, promovarea şi comercializarea obiectelor meşteşugăreşti de artă românească. Obiectivele acestui centru vizează în principal sprijinirea meşteşugarilor din România, asigurarea unui spaţiu educaţional în care artiştii români să poată învăţa cum să transforme pasiunea lor într-o afacere prin organizarea unor cursuri şi ateliere multidisciplinare, dar şi asigurarea unui spaţiu expoziţional şi a unei galerii de artă cu vânzare pentru produse atent curatoriate de echipa muzeului.

Investiţia totală a fost de aproximativ 3 milioane euro (dintre care 2,2 milioane euro finanţare nerambursabilă) şi a inclus renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piaţa Mică a Sibiului şi transformarea ei în spaţiu pentru organizarea de ateliere de meşteşugărit, o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziţiona obiecte de artizanat, dar şi o cafenea culturală amenajată la parterul casei. Peste 200 de meşteşugari vor beneficia în acest an de cursuri şi sprijin din partea echipei Casei Artelor şi mii de români vor putea interacţiona cu arta folclorică românească în spaţiul din centrul Sibiului.

"Este un moment istoric pentru domeniul cultural din România şi o asumare a unei imense responsabilităţi pentru publicul larg, dar şi pentru meştesugarii care îşi doresc să asigure o continuitate artei lor. Ne dorim să fim un intermediar între meşteşugari şi publicul românesc, să curatoriem arta folclorică românească şi să susţinem eforturile acelor artizani tradiţionali care încă aleg să îşi promoveze arta într-o formă autentică. Muzeul ASTRA, devine, practic, prima instituţie muzeală din România şi printre puţinele din Europa acreditate să certifice competenţele meşterilor populari - aceşti garanţi ai valorilor identitare - să formeze generaţiile viitoare şi să asigure un viitor pentru ceea ce ne reprezintă cu fală în Europa şi în lume. Mulţumiri merg către toţi partenerii implicaţi şi, în mod special, către echipa-fenomen a Muzeului ASTRA care a înţeles că scopul unui muzeu este cu adevărat atins atunci când reuşim să dăm viaţă exponatelor" a declarat Ciprian Anghel Ştefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Iniţiativa face parte din Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Educaţie prin meşteşugărit pentru copiii din Sibiu şi nu numai

Mii de copii din judeţul Sibiu şi din toată ţara vor putea participa începând din acest an la ateliere de meşteşugărit în cadrul Casei Artelor şi vor descoperi arta tradiţională românească, printr-un demers al Muzeului ASTRA din Sibiu de a asigura perpetuarea meşteşugurilor româneşti. Copiii vor interacţiona cu meşteşugari şi vor învăţa să lucreze cu lemn, lut, vor învăţa să picteze motive folclorice româneşti şi să coasă ii şi ştergare tradiţionale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb