Cazul Weinstein relansează dezbaterea cu privire la dependenţa sexuală

GEORGE FORCOŞ
Media-Advertising / 16 octombrie 2017

Harvey Weinstein (Sursă foto: Facebook)

Harvey Weinstein (Sursă foto: Facebook)

Actualizare 20:05 Conducerea Weinstein Co. are în vedere vânzarea companiei unei societăţi de investiţii

Conducerea Weinstein Co. ia în calcul vânzarea companiei unei societăţi de investiţii, Colony Capital, informează BBC.

Compania a transmis că a intrat în faza preliminară a negocierilor cu Colony Capital, privind vânzarea unei părţi semnificative din acţiuni.

Weinstein Company a fost cofondată de Harvey Weinstein, producătorul de film acuzat de mai multe femei de hărţuire şi agresiune sexuală. El a fost concediat de la conducerea companiei, la începutul acestei luni.

Colony Capital a fost deja de acord să facă o infuzie de capital în Weinstein Co.

Tarak Ben Ammar, membru în consiliul de conducere a Weinstein Company, a spus: "Credem că investiţia Colony va ajuta la stabilizarea operaţiunilor curente ale companiei şi va încuraja partenerii noştri din lume".

Fondator şi preşedinte executiv al Colony Capital, Thomas J. Barrack Jr., a declarat: "Suntem încântaţi să investim în Weinstein Company şi să o ajutăm să meargă mai departe. Credem că această companie are potenţial. (...) Vom ajuta la revenirea companiei la statutul de simbol în industria filmului şi a televiziunii".

(G.F.)

---------

Actualizare 20:00 Actriţa Alyssa Milano lansează hashtag-ul "#MeeToo"

Actriţa americană Alyssa Milano le cere tuturor femeilor care au fost victime ale hărţuirii sexuale să depună mărturie pe Twitter utilizând cuvântul-cheie "#MeToo", în contextul scandalului Weinstein.

Alyssa Milano a scris pe contul său de Twitter:"Dacă aţi fost hărţuită sau agresată sexual, scrieţi 'MeeToo' în răspunsul vostru la acest tweet".

(G.F.)

---------

Actualizare 17:25 Weinstein va rămâne fără Legiunea de Onoare

Producătorul american Harvey Weinstein va rămâne fără Legiunea de Onoare în urma scandalului în care este implicat, a anunţat preşedintele Franţei, Emmanuel Macro, în primul său interviu televizat.

Macron a declarat că acuzaţiile care i se aduc mogulului de la Hollywood sunt incompatibile cu tot ceea ce reprezintă cea mai înaltă distincţie a statului francez.

Harvey Weinstein a primit Legiunea de Onoare în 2012, de la Nicolas Sarkozy, informează Digi24.ro.

Retragerea distincţiei n-ar fi o premieră. Creatorul de modă John Galliano, condamnat pentru comentarii antisemite, şi ciclistul Lance Armstrong, acuzat de dopaj, sunt printre străinii care au pierdut Legiunea de Onoare.

(G.F.)

---------

Acuzaţiile de hărţuire şi viol împotriva producătorului american Harvey Weinstein relansează dezbaterea cu privire la realitatea medicală a dependenţei sexuale, pe care mai mulţi psihologi o văd mai ales ca pe un simptom al unor tulburări de personalitate sau ca pe o scuză de a justifica astfel de acţiuni, relatează duminică France Presse.

''Nu putem diagnostica o dependenţă sexuală, deoarece nu există suficiente date clinice care să indice că este vorba de o tulburare mentală'', explică pentru AFP psiholoaga Holly Richmond, sexolog din Los Angeles, informează Agerpres.

Asociaţia Americană de Psihiatrie a dezbătut această problemă în 2013 şi a decis să nu includă dependenţa sexuală în manualul său de referinţă pentru stabilirea diagnosticelor, adaugă aceasta.

În schimb, continuă specialista, se vorbeşte de impulsivitate sexuală sau de consum excesiv de pornografie, fără legătură cu comportamente agresive, pentru a obţine favoruri sexuale.

''Aceasta este o problemă de comportament, nu de sex ca atare'', insistă Holly Richmond, care pune la îndoială eficacitatea tratamentelor împotriva dependenţei sexuale oferite de sute de clinici din Statele Unite ale Americii. Conform estimărilor, costurile variază de la 10.000 şi 30.000 de dolari pe lună.

''Dacă cineva obişnuieşte să ia droguri, are nevoie de un tratament pentru a ajuta să le suprime, dar nu poţi fi fiziologic dependent de pornografie, deoarece nu există simptomul lipsei acestei dependenţe dacă încetează vizionarea acestor imagini", explică specialista, criticând faptul că aceste clinici adoptă această abordare pentru a-şi trata pacienţii.

Pentru psihologul David Ley, autorul cărţii ''Mitul dependenţei sexuale'', nu există nici un indiciu al eficienţei acestor clinici.

''De 40 de ani, nu a existat vreun singur studiu clinic publicat care să arate că aceste tratamente pentru dependenţa sexuală au un efect pozitiv sau ajută cu adevărat oamenii să-şi schimbe comportamentul sexual'', a declarat el pentru AFP.

Un studiu european asupra unor pacienţi incluşi în programe de tratament pentru dependenţă sexuală, publicat anul trecut, a constatat că 90% dintre ei sufereau de o tulburare mentală gravă, punctează psihologul. Însă "aceste comportamente sexuale nu sunt decât un simptom", nu cauza, insistă el. Dacă cineva se duce la medic pentru o răceală, nu se va diagnostica o tulburare de strănut, ci va fi căutată cauza, care poate fi virală, bacteriană sau o alergie, explică terapeutul. Astfel, "sexul este doar partea vizibilă a aisbergului şi trebuie privite problemele persoanei în ansamblu".

''Harvey Weinstein a avut comportamente agresive sexual, dar vă garantez că şi în alte momente ale vieţii sale, el a acţionat într-un mod foarte neplăcut, insultător şi grosolan, pe scurt o atitudine de dominaţie care nu are nimic de-a face cu sexul, ci cu personalitatea sa", continuă el.

''Dependenţa sexuală este un concept care a fost mult timp folosit pentru a justifica comportamentul sexual iresponsabil al oamenilor bogaţi, puternici şi egoişti'', rezumă David Ley, care face o paralelă între Harvey Weinstein şi, între alţii, Donald Trump.

Preşedintele american a fost în centrul unui scandal în timpul campaniei prezidenţiale după publicarea unui videoclip în care face afirmaţii obscene pentru a descrie femeile, aminteşte AFP.

Aceste comportamente sunt ''o reflectare a societăţii care tolerează şi poate chiar încurajează oameni puternici şi bogaţi să facă femeile să suporte lucruri care nu vor avea consecinţe pentru ei'', spune psihologul. "Este timpul să începem să vorbim despre responsabilitatea individului", insistă el.

Mai puţin sever în analiza sa, psihanalistul Michael Bader, din San Francisco, vede în cineva ca Harvey Weinstein, de 65 de ani, un om care-şi foloseşte puterea pentru a obţine favoruri sexuale de la femei ''ca mijloc reconfortant şi a se simţi dorit şi viril''. Potrivit lui, "această atitudine ar putea fi un antidot la sentimentul de izolare".

Actriţele Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Rose McGowan, Lea Seydoux, Judith Godreche, Ashley Judd şi Rosanna Arquette, printre multe altele, au rupt tăcerea în legătură cu comportamentul lui Harvey Weinstein, relevat la 5 octombrie într-un articol din The New York Times, care a declanşat un torent de dezvăluiri la Hollywood.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb