Volumul investiţiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 milioane de euro în prima jumătate a anului 2020, cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit companiei CBRE. Clădirile de birouri au fost proprietăţile cele mai căutate de investitori, reprezentând 88% din volumul tranzacţionat şi alte proiecte similare sunt disponibile spre vânzare, cumulând o valoare de peste 350 mil. euro, conform unui comunicat trimis redacţiei.
"Clădirile de birouri continuă să atragă atenţia investitorilor, în special proiectele aflate în Bucureşti. În prezent, sunt multiple oportunităţi aflate la vânzare pe piaţa de birouri, proiecte care totalizează o valoare cumulată de peste 350 mil. euro, de diferite dimensiuni şi amplasate în multiple zone, de la centru-vest până la Piaţa Victoriei", a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties în cadrul CBRE România.
În prima jumătate a anului, valoarea medie a unei tranzacţii imobiliare a fost de 30 mil. euro, puţin peste media de 26 mil. euro înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor CBRE Research.
Spre deosebire de trendul remarcat în 2019, în prima jumătate a acestui an proiectele imobiliare din Bucureşti au dominat activitatea de investiţii, o singură tranzacţie fiind încheiată în afara Capitalei (3% din volumul tranzacţionat). Anul trecut, CBRE a asistat grupul de firme Hexagon în vânzarea unui portofoliu compus din trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca către compania românească Ideal Projects Services, într-o tranzacţie de aproximativ 30 mil. euro.
În primul semestru din 2020, clădirile de birouri au fost cel mai tranzacţionat produs (88%), în timp ce spaţiile industriale au fost pe locul al doilea (8%) în preferinţele investitorilor imobiliari, urmate de dezvoltările mixte (2%).
În ceea ce priveşte yield-urile (randamentele investiţionale), acestea au rămas stabile în primul semestru, la 7% pentru spaţiile de birouri, respectiv 7,75% pentru spaţiile industriale, potrivit CBRE Research. Pe segmentul spaţiilor de retail, unde apetitul investitorilor a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, yield-urile au continuat să crească uşor până la 7% la finalul primul semestru.
Investitorii români rămân activi: 7 tranzacţii în 6 luni
Investitorii români au rămas activi şi în acest an, încheind şapte tranzacţii în primele şase luni ale anului şi clasându-se astfel pe locul al doilea în ceea ce priveşte originea investitorilor, după investitorii din Ungaria, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de companii greceşti şi sud-africane. Printre cumpărătorii români se numără: Dedeman (The Bridge 3), Ionuţ Dumitrescu (parţial One Tower, parţial One North Gate) şi One United (Office 1).
"Din anul 2014, randamentul prime spaţiilor de birouri din România a rămas stabil, la fel şi chiriile prime, ceea ce înseamnă că ţara noastră are valori de capital mult mai scăzute comparativ cu pieţele din Europa Centrală şi de Est. În continuare, România are nevoie de o promovare intensă pentru a putea atrage noi investitori, având în vedere că nume importante din Europa de Vest lipsesc de pe scena locală. Cu toate acestea, mai mulţi jucători noi analizau intrarea în România înainte de perioada de izolare impusă de Covid-19 şi continuă să o facă", a completat Gijs Klomp.
La nivelul întregii pieţe imobiliare din Europa, volumul investiţiilor a totalizat 129 mld. euro în prima jumătate a anului, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioade a anului trecut în pofida pandemiei de COVID-19, potrivit datelor CBRE Research. Din acest volum, tranzacţiile cu clădirile de birouri au reprezentat 41 mld. euro. În Europa Continentală, cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei), volumul investiţiilor a crescut în prima jumătate a acestui an cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.