Comisia Europeană (CE) a prezentat "Raportul strategic" privind implementarea programelor din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013, conform unui comunicat de presă.
Raportul reuneşte informaţiile puse la dispoziţie de statele membre, care se referă în majoritatea cazurilor la perioada de până la sfârşitul anului 2011.
"Cu patru ani înainte de încheierea programelor în 2015, investiţiile efectuate în cadrul Fondului european de dezvoltare regională, al Fondului de coeziune şi al Fondului social european au permis deja realizarea de progrese şi îmbunătăţirea situaţiei multor cetăţeni", se arată în comunicat.
În ansamblul UE, aceste progrese au însemnat un plus de1,9 milioane de persoane care beneficiază în prezent de acces în bandă largă; încă 2,6 milioane de persoane care beneficiază de servicii de alimentare cu apă, alte 5,7 milioane care sunt vizate de proiecte de tratare a apelor uzate; 460 km de drumuri, 334 km de cale ferată în cadrul reţelei TEN-T şi 2,4 milioane de persoane asistate de Fondul social european care au găsit un nou loc de muncă.
În această perioadă s-a investit în 53 240 de proiecte de cercetare şi dezvoltare tehnologică şi în 16 000 de proiecte de colaborare între întreprinderi şi sectorul cercetării. Numărul întreprinderi nou înfiinţate prin aceste fonduri a fost de 53.160.