Ce ascunde "Cuminţenia Pământului"?

În general, când copiii sunt exagerat de cuminţi, încearcă în mod conştient să ascundă abateri mai mari sau mai mici, comportament ce prin sine însuşi declanşează "curiozitatea" celor din jur. Similar, expunerea aparent neaşteptată şi chiar ostentativă a "Cuminţeniei Pământului", într-un moment în care contextul socio-politic şi economic naţional suferă declarativ cel puţin, de insuficienţa veniturilor bugetare ridică semne de întrebare cel puţin cu privire la aparenta lipsă a unei curiozităţi "instituţionale" adecvate.

Un post TV ne aduce la cunoştinţă faptul că lucrarea este "cea mai importantă sculptură a lui Constantin Brâncuşi aflată în România". Posibil, deşi după alte surse, "Coloana Infinitului" ar fi "opera centrală şi cea mai importantă", "opera principală" a sculptorului, iar "Poarta Sărutului" este "una din cele mai cunoscute sculpturi ale lumii"! Dar nu valoarea artistică a sculpturii este cea care a stârnit controverse - de gustibus et coloribus non est disputandum - ci momentul şi modul în care s-a decis tranzacţia de preluare a sculpturii de către statul român.

Negocierile pentru cumpărarea sculpturii ar fi fost iniţiate în 2014 de către Ministerul Culturii în baza unui mandat al Guvernului Ponta pentru negocierea cumpărării, în condiţiile în care o casă de licitaţii (Artmark) ar fi pus-o în vânzare.

Negocierile au eşuat, oferta Guvernului - 3 milioane de euro - fiind mult sub aşteptările proprietarilor bazate pe opiniile evaluatorilor la 30 milioane euro (expert Henry Mavrodin) şi ulterior la 20 milioane de euro, cu o ajustare de 40-50% datorată "mutilării" sculpturii...

În luna martie a.c. opinia publică este informată "pe surse" asupra "unei hotărâri pe care Guvernul se pregăteşte să o aprobe în perioada imediată, fără ca în textul actului să fie impuse obligaţii" (!) deşi prin acest act normativ "se va crea cadrul legal prin care entităţile juridice să poată contribui cu bani, fără impunerea vreunei obligaţii în acest sens", deoarece "nu vor fi impuse donaţii ci doar se vor deschide conturile de donaţii, pentru ca banii să nu fie alocaţi doar la notar". Totuşi, în cazul societăţilor de stat "reprezentanţii ministerelor pot face astfel de propuneri în cadrul consiliilor de administraţie".

Cu doar o săptămână înainte, Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu anunţase că proprietarii sculpturii "au acceptat oferta de achiziţie propusă de Guvern în valoare de 11 milioane de euro, din care Guvernul va plăti 5 milioane, iar Ministerul Culturii va lansa o subscripţie publică naţională pentru restul sumei". Primul-Ministru Dacian Cioloş se grăbeşte să confirme: "Suntem săraci, dar cu această operă de artă a lui Brâncuşi (care s-a inspirat din străfundul Sufletului Neamului Românesc) e acum sau niciodată. Dacă Statul nu-şi exercită acum dreptul de preempţiune, riscă să piardă sculptura din proprietate pentru totdeauna şi atunci am fi şi mai... săraci".

Hotărârea Guvernului a fost luată şi publicată în M.O. ca OUG 10/2016.

Dreptul de preempţiune al statului român la cumpărarea operei ar fi expirat din 2014, dar Guvernul a decis să reia discuţiile, în timp ce proprietarii - înţelegători - nu au profitat pentru a o vinde altor amatori de artă...

Simpla parcurgere cu atenţie a celor de mai sus ridică întrebări la care solicitantul donaţiilor - Guvernul României - ar trebui să ofere răspunsuri în mod public şi oficial.

Dacă opera de artă a fost scoasă la vânzare prin intermediul unei case de licitaţii (Artmark), cu reţ de pornire de 20 milioane de euro, care era rostul negocierilor din 2014 şi al celor ulterioare? Licitaţiile au regulament clar şi nu presupun - dacă sunt corecte! - nici un fel de negocieri prealabile cu participanţii, aceştia având dreptul pre-vizionării, consultării documentelor de autenticitate, rapoartelor de evaluare, etc. S-a organizat vreo licitaţie? Dacă da, când şi cu ce rezultate; dacă nu, de ce nu ?!

Declaraţiile avocatului proprietarilor, Bogdan Grabowski, ridică serioase semne de întrebare privind expertiza sa juridică: dreptul de preempţiune nu implică formularea unei oferte ("Cererea de ofertă - a proprietarilor, n.n. - este făcută pentru 20 milioane de euro şi statul român trebuie să spună dacă exercită dreptul de preempţiune. Dacă da, îl exercită la această sumă, dacă nu, trebuie să propună una apropiată de aceasta. Dacă propune 1-2 milioane de euro, nu avem ce discuta".

Prevederile Codului Civil (art. 1732) stipulează că "vânzătorul - familia Romaşcanu, n.n. - este obligat să notifice de îndată preemptorului - statului român, n.n. - cuprinsul contractului încheiat cu un terţ. Notificarea va cuprinde numele şi prenumele vânzătorului, descrierea bunului, sarcinile care îl grevează, termenii şi condiţiile vânzării, precum şi locul unde este situat bunul. Preemptorul îşi poate exercita drerptul prin comunicarea către vânzător a acordului său de a încheia contractul de vânzare, însoţită de consemnarea preţului la dispoziţia vânzătorului".

Să înţelegem că proprietarii/domnul avocat au încheiat un contract de vânzare cu un cumpărător cert, în urma unei licitaţii publice sau prin negocieri directe şi că au solicitat Guvernului exercitarea dreptului de preempţiune conform prevederilor legale sus-menţionate?

Evident că nu, dar dacă lucrurile stau altfel, nu vedem motivul pentru care tranzacţiei nu i se face publicitate, aşa cum se întâmplă la marile case de licitaţii? Sau nu există nici un terţ?

Dacă acest terţ nu există, înseamnă că valoarea lucrării a fost arbitrar stabilită, eludând legile economiei de piaţă privind determinarea valorii unui bun.

Nu întâmplător, Victor Ponta a dispus sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, contestând retrocedarea lucrării prin ignorarea faptului că statul era proprietar legal, având probabil acces la documente că preluarea de către stat a sculpturii de la proprietarul iniţial nu s-a făcut abuziv, ci pe baze comerciale.

Ce ştia Victor Ponta? De ce a clasat Consiliul Superior al Magistraturii sesizarea ministrului Justiţiei? Cum a motivat decizia de clasare?

Am putea oare interpreta faptul că proprietarii / Artmark nu organizează o licitaţie publică în urma căreia Guvernul să exercite dreptul de preempţiune al statului prin dorinţa de a nu-l obliga pe acesta din urmă la un efort bugetar exagerat datorită ofertelor de 20-30 milioane de euro ce vor rezulta printr-o astfel de procedură? Ar fi prea frumos...

Între timp, "Cuminţenia Pământului" persistă într-o tăcere suspicios inocentă...