Ce întâmplă dacă nu accepţi noile condiţii WhatsApp

A.P.
Miscellanea / 22 februarie 2021

Ce întâmplă dacă nu accepţi noile condiţii WhatsApp

WhatsApp a detaliat modul în care vor fi afectaţi utilizatorii care nu acceptă noua politică privind gestionarea datelor personale, dar continuă să folosească aplicaţia după termenul limită, potrivit News.

După reacţia negativă a utilizatorilor faţă de procesarea datelor personale de Facebook, WhatsApp a decis să amâne implementare noilor reguli. În loc de februarie, acestea vor intra în vigoare din 15 mai.

De la început, WhatsApp a precizat că noile reguli sunt obligatorii pentru toţi cei peste 2 miliarde de utilizatori ai aplicaţiei - nu se poate ca un utilizator să respingă noile condiţii, dar să folosească în continuare serviciul.

Cu alte condiţii, cine vrea să folosească în continuare WhatsApp, trebuie musai să fie de acord cu noua politică privind partajarea cu Facebook a unor noi categorii de date personale, concret a celor legate de cumpărături şi tranzacţii.

Acum, WhatsApp detaliază şi cum va proceda în cazul celor care, până la 15 mai, nu vor apăsa butonul prin care acceptă condiţiile. Aceştia, pur şi simplu nu vor mai putea citi şi trimite mesaje prin intermediul aplicaţiei, detaliază News.

Pentru câteva săptămâni, cei care nu acceptă noile reguli, vor mai putea să primească notificări şi apeluri audio sau video. Eventual, şi aceste facilităţi vor înceta să funcţioneze.

Următorul pas este ştergerea conturilor pentru inactivitate. Regulamentul WhatsApp spune că un cont va fi şters după 120 de zile în care nu este folosit deloc.

Cum WhatsApp se foloseşte pe baza numărului de telefon, iar backup-urile se fac pe Google Drive respectiv iCloud, ştergerea unui cont nu ar trebui să fie o mare problemă, întrucât utilizatorul va putea atât să folosească WhatsApp pe baza aceluiaşi număr de telefon, cât şi să restaureze datele salvate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dezinstalati fara grija atat WhatsApp cat si Facebook si Twitter.. Sunt aplicatii de urmarire fascist-totalitara a oamenilor, nu va folosesc la nimic decat la simularea unei vieti reale, normale care nu mai are loc din cauza fascistilor care conduc planeta.

    Deci, dezinstalati fara grija... ! 

    1. de acord

    Eu sunt Om Liber.

    Nu am fb, nu am whatsapp, nu am instagram.  

    Sunt plin de esenta de libertate reala!  

    Nu sunt clientul nici unei retele sociale!  

    Si ma simt concentrat de liber! Deasupra mlastinosilor care detin si conduc retelele sociale!  

    si care are treaba cu mine ma cauta la telefon sau ma viziteaza.

    care nu, sanatate si la gara!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb