Ce pierdem când pierdem sarea?

Este din nou pe tapet pierderea deliberată a unei importante resurse a ţării. Sarea. Salrom. Societatea Naţională a Sării. Suntem pe muchie de cuţit. Dacă statul înstrăinează doar două procente din ceea ce deţine, pierde managementul. Şi pierde tot. Haideţi să vedem ce şi cât pierdem.

Salrom este pe profit. Nu ar fi avut niciun rost să fie inclus pe lista celor 42 de companii ale statului, pe care, prin intermediul unui controversat personaj, Simona Fătu, Guvernul României, din care făcea parte, prin Claudiu Năsui, USR-ul, urma să le scoată la vânzare. Înstrăinarea Salrom este o bombă cu ceas. De ce?

Din trei motive mari şi late:

1). În cele şapte sucursale, Salrom produce sare gemă, sare în soluţie, sare recristalizată şi calcar. Sarea ia destinaţia Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi, care utilizează iarna, zilnic, 1.000-1.500 de tone, 70% din producţie e destinată industriei, o parte se transformă în sare fină pentru consum - de precizat că avem sarea cea mai pură din lume - iar alte cantităţi se exportă în Ungaria, Slovacia şi Serbia. Sarea produsă de Salrom este utilizată şi ca hrană animală sau industrială, pentru tratarea apei, în soluţie, pentru producţia de nemetalifere, şi în diverse alte moduri. Dacă producţia de sare încape pe mâini străine, vom depinde de compania care va prelua managementul pentru toate aceste activităţi. Şi nu numai.

2). Societatea Naţională a Sării, Salrom, este responsabilă pentru o uriaşă avere de care dispune România şi anume cele mai mari zăcăminte de grafit din lume. Sunt în prezent zeci de mii de tone de grafit, care zac nefolosite la Baia de Fier, probabil pentru că cineva ne-a pus gând rău. Dar tot pe mâna unor cozi de topor autohtone. Din grafit se extrage grafonul, un produs vital pentru obţinerea energiei verzi, dar şi pentru alte componente importante din industria electronică. O singură tonă de grafon se vinde în prezent cu 200.000 de euro, iar zăcămintele de grafit ale Românie, din care se extrage grafonul, sunt estimate a satisface pentru viitorii 100 de ani necesarul industriei mondiale.

3). Aşa cum am mai arătat şi cu alte prilejuri, România are o uriaşă oportunitate de a utiliza o parte dintre galeriile părăsite ale minelor de sare, pentru a stoca gaze naturale. Avem posibilităţi de stocare pentru câteva miliarde de metri cubi de gaze. Spre deosebire de modul actual de stocare, utilizarea respectivelor galerii părăsite permite extragerea gazelor de câte ori avem nevoie şi nu doar de două ori pe an, aşa cum se întâmplă astăzi. Costurile ar fi cu 30% mai mici, iar România ar putea deveni cu adevărat un hub european în materie de stocare a gazelor naturale. Vara le-am achiziţiona, indiferent de unde, la preţuri mici, iar iarna le-am vinde la preţuri mari, în profit. Pe această oportunitate au pus ochii, susţinuţi fiind de guvernele respective, mai multe mari societăţi de profil din Europa. Cei mai agresivi sunt austriecii, care, la vremea respectivă, l-au şi împins de altfel în faţă pe Năsui, pentru a comite acest sacrilegiu al înstrăinării sării.

În final, atrag din nou atenţia că doar 51% din acţiunile Salrom mai aparţin statului român, în timp ce 49% au fost preluate de Fondul Proprietatea, urmând a fi listate pe bursă. Va fi un act de trădare naţională dacă statul român va pierde doar 2% din ceea ce deţine, întrucât, în această eventualitate, managementul încape pe mâini străine, iar profiturile uriaşe care pot fi obţinute în viitor vor fi şi ele vărsate în buzunare străine.

Aceasta este miza. Şi încă nu m-am referit la alte uriaşe beneficii, pe care le aduce sau le poate aduce Salrom în materie de sănătate, în domeniul turismului ş.a.m.d. Păziţi ca pe ochii din cap ceea ce a mai rămas din bostănărie!