Ce rating oferă S&P pentru iresponsabilitatea fiscală şi monetară?

Agenţiile de rating au devenit irelevante după criza financiară globală din urmă cu mai bine de zece ani, în condiţiile în care a fost dezvăluită adevărata faţă a calificativelor, aceea a unor puternice conflicte de interese, mai ales în ceea ce priveşte ratingurile de ţară.

La fel de irelevante sunt şi astăzi, în special când vine vorba despre relevanţa ratingurilor pentru marile economii din Europa sau pentru Statele Unite.

Mai sunt, totuşi, ţări, cum este şi a noastră, pentru care ratingul mai are o oarecare semnificaţie, nu atât pentru investitorii străini, cât mai ales ca mijloc de propagandă internă.

Felul în care au "întâmpinat" opoziţia şi guvernul recenta decizie a agenţiei de rating Standard & Poor's arată că iresponsabilitatea fiscală din ultimii ani, a guvernului PSD, şi cea din ultimele luni a guvernului PNL, este o variabilă care nu poate fi cuantificată.

Dar iresponsabilitatea fiscală nu ar fi posibilă fără "ajutorul" şi "susţinerea" necondiţionată din partea unei bănci centrale care îşi proclamă independenţa oriunde şi oricând.

Acesta este contextul în care a fost anunţată menţinerea ratingului de ţară pentru România, la doar un nivel deasupra celui speculativ, şi a perspectivei sale negative.

Are această decizie vreo legătură cu realitatea? În cel mai fericit caz foarte redusă, în cazul realist niciuna, după cum arată optimismul complet rupt de realitate al prognozelor pentru următorii ani.

În raportul prin care S&P îşi justifică menţinerea ratingului la BBB-, în condiţiile menţinerii perspectivei negative, este inclusă prognoza unei evoluţii în forma literei V pentru creşterea economică (vezi graficul 1).

Creşterea din 2019, de 4,1%, ar fi urmată de o contracţie a PIB-ului real de 5,5% în 2020, mult peste estimările guvernamentale, iar apoi economia ţării noastre va reveni la o "viteză de croazieră" de peste 3% măcar până în 2023.

O astfel de evoluţie ar fi posibilă prin corectarea neverosimilă a deficitului bugetar până la 4% din PIB în 2021, de la 8% din PIB în acest an, şi încadrarea în ţinta de 3% în 2022 şi 2023 (vezi graficul 2).

Mai mult, deficitul de cont curent ar înregistra o medie de circa 4,5% din PIB pentru acelaşi orizont de timp, adică este exclusă adâncirea deficitului comercial, concretizată prin absenţa oricăror presiuni de depreciere a monedei naţionale.

Atunci de ce a anunţat Banca Naţională a României acordul repo cu BCE, prin care poate împrumuta 4,5 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire?

Oare va fi dezvăluit vreodată adevăratul motiv pentru care s-a ajuns la acest acord între BCE şi BNR? Mai mult, de ce s-a "aranjat" o operaţiune de răscumpărare (repo), specifică relaţiei bilaterale dintre o bancă centrală şi o bancă comercială, şi nu o operaţiune de swap valutar, specifică relaţiei dintre două bănci centrale, cum a fost în cazul Bulgariei şi Croaţiei?

Daniela Gabor, profesor la University of the West of England din Bristol şi autoare a cărţii "Central Banking and Financialization: A Romanian Account of how Eastern Europe became Subprime", a ridicat un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte acest acord repo, în condiţiile în care rezervele valutare ale BNR au fost de circa 34,43 miliarde de euro în luna mai 2020, aproape de nivelul record înregistrat în aprilie 2017, de 34,72 miliarde de euro.

Răspunsurile primite pe contul său de Twitter indică "dorinţa" BNR de a obţine lichiditate în euro fără a fi obligată să vândă din rezervele valutare. Poate că o transparenţă mai mare din partea Băncii Naţionale ar fi utilă în acest sens.

S&P şi-a justificat menţinerea ratingului şi prin "ipoteza unei consolidări fiscale semnificative după alegerile generale din 2020". Din păcate, ipoteza agenţiei de rating este neverosimilă, la fel cum este şi dinamica datoriei publice.

Valoarea netă a acesteia ar trebui să crească până la 42,9% din PIB în 2020, de la 32% în 2019, iar apoi să rămână sub 44% din PIB (vezi graficul 3).

O altă ipoteză majoră pentru menţinerea ratingului la BBB- este şi creşterea puntului de pensie cu doar 10% din toamnă. Este sustenabilă această creştere? Posibil, dar numai dacă vor fi luate măsuri de reducere puternică a altor cheltuieli guvernamentale şi de stopare a iresponsabilităţii bugetare la nivelul administraţiilor locale.

Mai trebuie subliniat că un astfel de scenariu este mai mult decât improbabil, cel puţin până când PNL va demonstra că nu este la fel de "nespălat" precum PSD-ul?

Dar asta nu este tot. În raportul S&P se mai arată că "sistemul bancar va susţine necesităţile de finanţare ale guvernului", însă "capacitatea sa de a digera necesarul total de finanţare este limitat", în condiţiile în care "expunerea sectorului bancar faţă de guvern, de peste 20% din total active, este deja substanţială".

Acesta este şi motivul pentru care BNR a lansat programul de cumpărare a obligaţiunilor guvernamentale de pe piaţa secundară: relaxarea restricţiilor de finanţare a deficitului bugetar de către sistemul bancar, mai ales pe fondul datoriilor ridicate în monedă străină de care aminteşte şi agenţia de rating.

De fapt, lansarea unui program de cumpărare a titlurilor de stat de către banca centrală, indiferent de cine este vorba, ar trebui să conducă la retrogradarea din oficiu în categoria "junk" a ratingului de ţară.

"Politicile fiscale prociclice din ultimii ani au condus la deteriorarea sustenabilităţii pentru finanţele publice", se mai arată în raportul de la S&P, iar "ţara suferă de pe urma transparenţei slabe, determinate de subminarea independenţei instituţionale prin interferenţa politică".

Dovezile în acest sens nici nu trebuie căutate prea mult. Dimensiunile unei probleme fundamentale, precum datoria publică, sunt necunoscute, în condiţiile în care datele privind emisiunile de obligaţiuni pe pieţele externe nu au mai fost actualizate din vara anului trecut, iar emisiunile de pe piaţa interna nu au fost actualizate din ianuarie 2020.

Între 2008 şi 2014 ţara noastră a avut ratingul speculativ BB+ de la Standard and Poor's. Următorii şase ani ratingul a fost menţinut la BBB-, prima treaptă investiţională, cu perspectivă stabilă, în ciuda unor creşteri economice anuale de invidiat la nivelul UE.

De ce nu a fost îmbunătăţit ratingul suveran al României în această perioadă şi cine ar trebui să răspundă pentru această "performanţă"?

Perspectiva a fost redusă "stabilă" la "negativă" în decembrie 2019, pe fondul creşterii accelerate a deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent.

Pentru ultima revizuire a ratingului ţării noastre, agenţia S&P şi-a "fundamentat" decizia cu ajutorul unor ipoteze neverosimile, care nu vor rezista asaltului realităţii tocmai pentru că nu există niciun motiv să credem că dezechilibrul fiscal şi cel extern se vor atenua.

Scadenţa pentru iresponsabilitatea fiscală, care nu ar fi fost posibilă fără iresponsabilitatea monetară, este tot mai aproape.