Cea mai mare fuziune bancară din SUA, după criza financiară

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 noiembrie 2019

Cea mai mare fuziune bancară din SUA, după criza financiară

BB&T şi SunTrust Banks creează Truist Financial, a şasea mare bancă din Statele Unite

Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) şi Federal Deposit Insurance Corp. au aprobat fuziunea dintre BB&T Corp. şi SunTrust Banks Inc., tranzacţie care reprezintă cea mai mare alianţă parafată între două bănci după criza financiară globală din 2007- 2009, potrivit Reuters şi USA Today.

Fuziunea, anunţată în februarie, are o valoare de 66 de miliarde de dolari. Cele două bănci vor da naştere grupului Truist Financial Corp., entitate care va fi a şasea mare bancă din SUA şi va deservi mai bine de 10 milioane de gospodării. Activele noii bănci vor depăşi 425 de miliarde de dolari.

Analiştii consideră că o astfel de alianţă a fost posibilă în condiţiile în care administraţia preşedintelui Donald Trump a încurajat autorităţile de reglementare bancară să adopte o abordare mai relaxată a aprobării fuziunilor, a cererilor de licenţă bancară şi a aplicării normelor post-criză.

BB&T şi SunTrust preconizează că fuziunea se va finaliza până la data de 6 decembrie.

Fed a informat că aprobarea a fost condiţionată de câteva măsuri, inclusiv aceea ca BB&T să înstrăineze 30 de sucursale şi depozite de mai bine de 2,4 miliarde de dolari ca să atenueze efectele concurenţiale ale fuziunii.

Totodată, SunTrust trebuie să îndeplinească termenii unui ordin de consimţământ nou emis după ce Fed a constatat că banca a indus în eroare anumiţi clienţi corporate cu privire la operaţiunile şi facturarea legate de unele produse.

Cele două bănci au informat, într-un comunicat, că sunt încântate de faptul că au primit aprobarea Fed pentru fuziune. "Clienţii vor continua să fie deserviţi prin sucursale, site-urile web, aplicaţii mobile, consilierii financiari şi managerii de relaţii din cadrul BB&T şi SunTrust, sis­temele celor două bănci fiind integrate", conform celor două entităţi, care au menţionat: "Trecerea la brandul Truist va avea loc în următorii doi ani".

Truist va avea sediul în Charlotte, Carolina de Nord. CEO-ul SunTrust, Bill Rogers, va fi preşedinte-director de operaţiuni al Truist până când Kelly King, CEO-ul BB&T, va demisiona, în septembrie 2021. La acel moment, Rogers va prelua rolul de CEO, rămânând şi preşedinte.

Noua bancă va fi tranzacţionată la New York Stock Exchange, sub simbolul "TFC". Odată finalizată fuziunea, acţiunile BB&T vor deveni titluri Truist. Inves­titorii SunTrust vor primi 1,295 acţiuni Truist pentru fiecare titlu deţinut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb