CEA MAI MARE RATĂ DE CREDITE NEPERFORMANTE DIN GRUPUL ERSTE Profit net de 918,9 milioane lei, pentru BCR

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 februarie 2016

Erste Group a trecut pe profit anul trecut, cu 968,2 milioane euro

Erste vrea o rată de 15% a NPL în România

Banca Comercială Română a realizat un profit net de 918,9 milioane lei (206,8 milioane euro) în anul 2015, după o pierdere de 2,79 miliarde lei, în 2014, au anunţat, vineri, reprezentanţii companiei.

Rezultatul pe 2015 a fost susţinut de eliberări de provizioane de risc, mulţumită rambursărilor aferente portofoliului de credite nepereformante, precum şi de o situaţie economică mai bună, potrivit băncii.

Ponderea împrumuturilor neperformante (NPL) a scăzut la 20,2% comparativ cu 25,7% în decembrie 2014. Totuşi, Grupul Erste a înregistrat, la finalul anului 2015, o rată de credite neperformante (NPL) de 7,1%, faţă de 8,5% în decembrie 2014. Astfel, din datele prezentate de grup, se pare că BCR are cea mai mare rată de NPL, din cadrul grupului.

Andreas Gottschling, ERSTE, a spus că BCR a vândut, la finalul anului trecut, un pachet de 500 de milioane de euro de NPL, a fost semnat contractul cu cumpărătorul şi acum aşteaptă aprobarea de la autorităţile publice. Domnia sa a mai spus că vor fi vândute în continuare credite neperformante pentru a se ajunge la o rată de 15%, în următorul an, în România, faţă de 20,2% la finalul lui 2015 şi 23,7% la finalul lui 2014.

Andreas Gottschling a mai spus: "Dezvoltarea pozitivă a BCR şi rezultatele din 2015 au confirmat ce am spus anul trecut, că avem aşteptări privind semnificative îmbunătăţiri ale performanţelor României.

Credem că BCR este într-o dezvoltare solidă şi vom continua şi în acest an, dar avem nişte semne de întrebare despre dezvoltarea viitoare a pieţei, în general, şi a anumitor segmente ale acesteia, care depind de iniţiativele legislative despre care am discutat (n.r. protecţia consumatorului).

Per total, suntem mulţumiţi de activitatea noastră din România".

BCR precizează că a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de credite noi: pe segementul retail volumul creditelor noi în monedă naţională s-a ridicat la 5,0 miliarde lei, pe segmentul corporate volumul creditelor noi înregistrate în bilanţ s-a ridicat la 3,6 miliarde lei.

Banca a raportat că veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 13,0%, la 1.992,6 milioane lei (448,3 milioane euro), de la 2.289,4 milioane lei (515,1 milioane euro) în anul 2014, ca rezultat al rezolvării accelerate a portofoliului de credite problematice, eforturile de a oferi preţuri competitive pe piaţă, precum şi un mediu dominat de rate mai mici ale dobânzii.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 2%, la 752,2 milioane lei (163,2 milioane euro), de la 711,3 milioane lei(160,0 milioane euro) în 2014, susţinute de veniturile generate de tranzacţii bancare şi distribuţia de produse de asigurare.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 14,5%, la 308,4 milioane lei(69,4 milioane euro), de la 360,8 milioane lei(81,2 milioane euro) în anul 2014, din cauza activităţii mai reduse de tranzacţionare.

Venitul operaţional a scăzut cu 9,3% la 3.074,9 milioane lei (691,9 milioane euro) de la 3.389,3 milioane lei (762,4 milioane euro) în anul 2014, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, împreună cu un rezultat din tranzacţionare diminuat.

Depozitele de la clienţi au fost în creştere cu 6,8% la 42.626,0 milioane lei (9.422,2 milioane euro) la 31 decembrie 2015, faţa de 39.922,6 milioane lei (8.905,7 milioane euro) la 31 decembrie 2014, determinate de evoluţia pozitivă a depozitelor retail şi IMM, potrivit raportului financiar. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă, se mai arată în raport.

BCR spune că se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei.

Andreas Treichl: "Situaţia dobânzilor constituie în continuare o provocare"

Grupul austriac Erste, care deţine BCR pe piaţa românească, a înregistrat anul trecut un profit de 968,2 milioane euro, de la o pierdere de 1,38 miliarde euro în 2014, după reducerea costurilor cu provizioanele de la 2,08 miliarde euro la 729 milioane euro.

"Profitul net de aproape 1 miliard de euro, capitalizarea solidă şi costurile de risc semnificativ mai reduse din 2015 arată că ne-am făcut temele", a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG, adăugând: "Situaţia dobânzilor constituie în continuare o provocare, iar impactul este vizibil în reducerea profitului operaţional. De cealaltă parte, am înregistrat o creştere solidă a creditării, susţinută în mod egal de operaţiunile de retail şi corporate".

Erste a raportat că venitul net din dobânzi s-a diminuat anul trecut la 4.444,7 milioane euro (faţă de 4.495,2 milioane euro, în 2014), în principal pe fondul menţinerii contextului caracterizat de dobânzi reduse şi în pofida creşterii solide a creditării: "Portofoliul net de credite a avansat cu 4,2%, susţinut de creşterea economică robustă înregistrată în Europa Centrală şi de Est, în special în Republica Cehă, Slovacia, dar şi în Austria. Venitul net din taxe şi comisioane s-a redus doar uşor, la 1.861,8 milioane euro (2014: 1.869,8 milioane euro), fiind susţinut de rezultatele solide generate de operaţiunile de asset management şi de custodie. Venitul net din tranzacţionare s-a diminuat la 210,1 milioane euro (242,3 milioane euro, în 2014). Venitul operaţional s-a redus moderat, cu -1,5%, de la 6.877,9 milioane euro în 2014 la 6.771,8 milioane euro anul trecut. Cheltuielile administrative generale s-au majorat cu 2,2%, de la 3.787,3 milioane euro la 3.868,9 milioane euro. Per total, această evoluţie a determinat diminuarea venitului operaţional la 2.902,9 milioane euro (-6,1% faţă de 3.090,7 milioane euro în 2014). Raportul cost/venit s-a situat la 57,1% (2014: 55,1%)".

Contextul operaţional se anunţă favorabil creditării, potrivit "Erste", care arată: "Estimările privind creşterea economică din 2016 se situează între 1,5% şi 3,8% pentru toate pieţele Erste principale din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Austria, pe fondul cererii interne solide.

Rentabilitatea capitalului tangibil (ROTE) este estimată la aproximativ 10-11% în 2016, susţinând acordarea de dividende. Factorii favorabili includ revenirea creşterii creditării, îmbunătăţirea continuă a calităţii activelor într-un context de risc moderat şi un impact extraordinar pozitiv corespunzător vânzării participaţiei la VISA în sumă de aproximativ 127 milioane euro înainte de impozitare. Factorii nefavorabili sunt menţinerea contextului caracterizat de dobânzi reduse care afectează rezultatul operaţional al grupului, în principal venitul net din dobânzi, precum şi rezultatele operaţionale mai reduse din Ungaria (volume mai reduse) şi România (ca urmare a re-evaluării valorii activelor). Taxele pe operaţiunile bancare (taxele bancare, taxa pe tranzacţii financiare, contribuţiile la fondurile de rezoluţie şi de garantare a depozitelor) vor avea un impact negativ înainte de impozitare de circa 360 milioane euro în acest an.

Riscuri privind perspectivele sunt cele geopolitice şi cele economice globale, impactul dobânzilor negative şi iniţiativele de protecţie a consumatorilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb