CEC Bank a acordat, de la 1 iunie, credite agricole de 52 milioane de lei

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 iulie 2010

CEC Bank a acordat, de la 1 iunie până în prezent, 32 de credite şi scrisori de garanţie pentru sectorul agricol, în valoare totală de 52 milioane de lei, a declarat, ieri, preşedintele instituţiei de credit, Radu Gheţea, citat de Mediafax.

"De la 1 iunie am luat decizia să deschidem în toate sucursalele noas-tre un birou destinat fondurilor europene, iar rezultatele acestei măsuri deja se văd", a spus Gheţea la seminarul Mediafax Talks about Romanian Agriculture.

El a adăugat că tot de la 1 iunie CEC Bank are în lucru 230 de proiecte pentru accesarea fondurilor europene din agricultură, cu o valoare totală de 382 milioane de lei.

"Nu toate băncile din România sunt dispuse să acorde credite aşa cum am făcut-o noi, acordând credite chiar şi de 87 de lei. Au fost însă de-a lungul timpului şi proiecte de câteva milioane de euro", a afirmat reprezentantul CEC Bank.

Gheţea a mai spus că de la lansarea accesării fondurilor europene şi până în prezent, CEC a acordat peste 22.500 de credite pentru sectorul agricol, cea mai mare parte fiind în domeniul zootehniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb