CEDO a înregistrat o cerere oficială interstatală din partea Ucrainei împotriva Rusiei

G.D.
Internaţional / 29 iunie 2022

CEDO a înregistrat o cerere oficială interstatală din partea Ucrainei împotriva Rusiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasburg a anunţat ieri că a înregistrat o cerere oficială din partea Ucrainei împotriva Rusiei, o procedură destul de rară, menită să constate încălcările drepturilor omului comise de Moscova de la începutul invaziei în ţara vecină, transmite AFP, conform Agerpres.

"Pe 23 iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a primit o cerere completată în mod oficial în acest caz", care se referă la "acuzaţiile guvernului ucrainean privind încălcări masive şi flagrante ale drepturilor omului comise de Federaţia Rusă în operaţiunile sale militare pe teritoriul Ucrainei din 24 februarie 2022", a declarat Curtea, braţul judiciar al Consiliului Europei.

Până în prezent, CEDO a primit din partea Kievului doar cereri pentru "măsuri provizorii", rezervate situaţiilor de urgenţă. Astfel, Curtea a solicitat Moscovei în repetate rânduri să pună capăt acţiunilor sale în Ucraina, cereri rămase fără rezultat.

"Curtea a primit acum o solicitare completă din partea guvernului ucrainean, în care acesta afirmă că Federaţia Rusă a invadat ilegal Ucraina şi că invazia şi ocuparea anumitor părţi ale Ucrainei continuă", potrivit CEDO. "Conform guvernului ucrainean, Federaţia Rusă a desfăşurat atacuri ţintite, nediscriminatorii şi disproporţionate împotriva civililor şi a bunurilor acestora pe teritoriul Ucrainei, încălcând toate normele dreptului internaţional aplicabile".

În mod normal, Moscova continuă să fie legată de deciziile CEDO pentru toate acţiunile comise până la jumătatea lunii septembrie, chiar dacă Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei la jumătatea lunii martie. Dar această procedură iniţiată de Kiev ar putea avea un efect redus deoarece Moscova a decis la începutul lunii iunie să nu mai aplice deciziile CEDO.

Petiţiile interstatale, proceduri prin care un stat dă în judecată un al stat, sunt rare. Din 1953 au fost doar circa 20 de astfel de cazuri.

Luând în considerare această cerere, în prezent sunt în curs cinci petiţii interstatale depuse de Ucraina împotriva Rusiei în ultimii ani.

De asemenea, CEDO a primit 8.500 de cereri individuale referitoare la evenimentele din Crimeea, estul Ucrainei sau Marea Azov.

Statul condamnat ar putea fi nevoit să plătească zeci de milioane de euro statului vătămat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb