Cei mai importanţi actori din sectorul construcţiilor s-au reunit ieri

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 23 aprilie 2015

Cei mai importanţi actori din sectorul construcţiilor s-au reunit ieri

Aproximativ 300 de actori din sectorul construcţiilor s-au întâlnit în data de 22 aprilie 2015 la hotel Novotel. Evenimentul organizat de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii - FPSC, în parteneriat cu PRIAevents şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR, cu sprijinul: Camerei de Comerţ Româno - Germane, al PSC şi al PPTT, a constituit unul dintre cele mai importante întâlniri din domeniu.

Conferinţa Restart Construcţii a reunit participanţi precum: antreprenori şi manageri de top din sectorul de construcţii&imobiliare, producători de materiale, arhitecţi şi proiectanţi, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi ai ambasadelor, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi patronatelor, experţi în finanţări şi achiziţii publice, consultanţi, avocaţi, companii IT&C şi a constituit cel mai bun prilej de a discuta despre relansarea investiţiilor în acest sector.

Lectori de succes - discuţii interactive

Lectorii prezenţi la conferinţă au fost: Ionuţ Micu - Director General, Ministerul Fondurilor Europene, Cristian Erbaşu - Preşedinte al FPSC, Bogdan- Paul Dobrin - Preşedinte, ANRMAP, Cătălin Popescu - membru al Consiliului de Conducere, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Elena Ionescu - Director, Direcţia Economică şi Administrativ, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Liviu Dominic Dumitru - Director General, Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice şi Cristian Stamatiade - Şef Serviciu Reglementare în Construcţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Victor Cândea-Muntean - Purtător de cuvânt, Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Temele atinse, extrem de importante, s-au conturat pe absorbţia fondurilor europene, proiectul de lege a achiziţiilor publice în scopul optimizării proiectelor, renunţarea la criteriul principal de atribuire - "preţul cel mai scăzut", clasificarea şi certificarea firmelor de construcţii, informatizarea sectorului şi măsurile pe care le are în vedere Ministerul Finanţelor Publice pentru relansarea sectorului de construcţii.

Evenimentul s-a finalizat cu o sesiune de discuţii libere, cu participare deosebit de interactivă din rândul participanţilor.

Rezultate optime pentru sector

Dialogul constructiv între reprezentaţii autorităţilor publice, instituţii din sector şi companii, doreşte a pregăti sectorul construcţiilor pentru schimbarea legislaţiei achiziţiilor publice, precum şi la relansarea investiţiilor în domeniul, contribuind la o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb